Am promis – şi ne ţinem de cuvânt – ca în fiecare lună să ne întâlnim la, poate, cel mai vitregit monument istoric băcăuan, despre care ştie toată lumea (da, da, de la Carpaţi până în Japonia), dar care pare a-şi trăi ultimele zile. Societatea Cultural-Ştiinţifică purtând numele poetului născut aici, la 14 iunie 1818, îşi face datoria aducând de fiecare dată câte ceva inedit. Reamintim: pe 8 august, am făcut curăţenia de vară în jurul casei, pe 20 septembrie numeroşii scriitori prezenţi la „Toamna bacoviană“ au ţinut să vadă cum plânge casa regelui poeziei, iar pe 31 octombrie, am primit oficial un obiect de excepţională valoare patrimonială şi artistică.
În prezenţa studenţilor Facultăţii de Litere a Universităţii având pe frontispiciu numele scriitorului, Costin Ţinteanu, colecţionar de antichităţi, le-a predat în custodie vechea poartă/uşă a casei de la Mirceşti. „Este o operă de artă pentru care s-ar bate Muzeul Ţăranului Român să o aibă! V-o împrumut pentru nouă luni, cât să renască această casă“, a spus oaspetele nostru. „Obiectul este mai mult decât o simplă poartă sau uşă“, le-a precizat studenţilor Aurel Stanciu, doctor în istoria artei cu o teză despre porţile tradiţionale româneşti. Avem în faţă o lucrare artizanală, cu ornamente simple, dar care trădează o simbolistică extrem de interesantă. Bănuiesc că a avut funcţia de uşă împărătească în curtea conacului scriitorului, în legătură cu mormântul provizoriu, în curte, al lui Alecsandri, înainte ca Ghica-Budeşti să-i construiască mausoleul de azi“.
Ba mai e o noutate: ca să nu-i mai ispitească pe amatorii de fier vechi, acum o săptămână, am ridicat cele două uşi metalice de la Casa „Alecsandri“ şi le-am pus la adăpost. În mai multe rânduri, aceştia s-au înfăţişat la ore… potrivite, pentru a le lua. I-au împiedicat lacătul şi lanţul cu care le-am legat de gărduţul de alături, iar acum voiau să fure tot metalul: uşile, gardul (tot din fier), lanţul şi lacătul…
Ne vedem acuşi (facem ce facem şi dăm mereu de uşi, ca în acest adverb popular), adică în această lună, şi tot aşa…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.