7 noiembrie 2024

Liceenii buhuşeni şi-au ales liderii

La Colegiul „Ion Borcea” Buhuşi, alegerile pentru noul staff al liceenilor au fost precedate de o competiţie care a amintit, pe alocuri, de campaniile electorale ale politicienilor.

E drept că n-au fost accente de mahala, n-au existat tendinţe de fraudă sau mituire, dar unii candidaţi au fost nevoiţi să se retragă din cursă, din cauză că n-au respectat procedurile de înscriere, alţii au cedat pe parcurs…



Maria-Ana Savin, din clasa a XI-a, a obţinut aproape 5o la sută din voturi, devansând-o pe Melania Plăcintă, despre care se credea că va câştiga fotoliul de preşedinte. Ingrid-Ioana Ritter a câştigat alegerile pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte fiind aleasă Raluca-Mihaela Pascariu.

Andreea-Estera Moldovan va fi secretar al Consiliului Şcolar al Elevilor. Matriarhat în toată regula, au zis băieţii zâmbind… Replica domnişoarelor: „Dar băieţii de ce nu s-au înscris în cursă? Le este teamă de concurenţă?”…

Cert este că, în istoria ultimilor ani domnişoarele au cam făcut legea în alegeri, dar s-a mai strecurat totuşi câte un băiat prin staff… Preşedintele C.S.E, Maria-Ana Savin, ne-a spus: „Alegerile s-au desfăşurat democratic. Voi încerca să asigur o continuitate firească a activităţii pe care fostul preşedinte, Cristina Colbu, a gestionat-o foarte bine”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014