Un chip linistit si senin. Aproape angelic. Pãr blond, ochi albastri, profil de grec. Nimic nu trãdeazã cumplitul criminal. Bãrbatul care a
curmat vietile a douã bãtranele, pentru niste bani si bijuterii. Dar Augustin S. este mult mai periculos decat pare. Poate de aceea instanta l-a condamnat la inchisoare pe viatã. Cei 12 ani de detentie si-au pus amprenta asupra bãrbatului aflat in floarea varstei. De cand se aflã dupã gratii, Augustin si-a luat viata la milimetru, sã-si dea seama ce a gresit.
Nu se grãbeste sã tragã o concluzie. Are tot timpul din lume sã facã acest lucru.
Augustin S. este de loc din Rãcãciuni. Provine dintr-o familie modestã, fãrã prea multe posibilitãti financiare. Dorind sã facã altceva cu viata lui decat sã lucreze pãmantul sau sã creascã vite, tanãrul ia drumul Bucurestiului. Se pricepea la tot felul de lucruri mãrunte, dar importante. Isi gãseste de lucru cu usurintã, meserias in constructii, tamplãrie, lãcãtuserie. Om bun la toate. In 1993 ajunge sã le cunoascã pe cele douã surori pensionare. „Am fãcut o renovare a locuintei lor, povesteste Augustin. Bãtusem palma pentru 300.000 de lei. Bani frumosi in acea perioadã. Bãtranele au fost de acord, dar urma sã facã plata dupã ce terminam casa. Cand am finalizat lucrul si am cerut suma stabilitã am primit un rãspuns neasteptat. Femeile au spus cã nu a venit pensia, dar sã mai trec pe la ele cand am timp, cã se achitã de datorie”. Augustin a fost dezamãgit, dar nu disperat. Gandul lui era mai mult spre armatã, decat spre cei 300.000 de lei pe care-i avea de incasat. Dupã cateva sãptãmani aproape uitase de datoria femeilor. Dar a primit o citatie la politie. Fusese amendat cu 25.000 de lei pentru tulburarea ordinii si linistii publice. Nu avea nici un leu in buzunar, ci doar 100 de forinti. „Am mers atunci la o casã de schimb valutar, isi aminteste Augustin. Era coadã mare, pe vremea aceea. Am stat la rand, dar la un moment dat mi-am pierdut rãbdarea. Probabil cã un valutist m-a observat si a venit la mine, interesat de forinti. Sãtul de asteptare am fãcut tranzactia. Nu am fost atent la bani. Am plecat imediat spre sectia de politie. Pe drum insã am vrut sã numãr banii pentru amendã. Atunci am vãzut cã fusesem tras pe sfoarã. Valutistul imi dãduse doar o bancnotã de 5000 lei, iar restul era hartie de ziar. Acel incident mi-a schimbat viata, pentru totdeauna”.
Intai a furat, dupã care a ucis
Dupã douã incercãri esuate de a imprumuta niste bani, Augustin S. isi aduce aminte de suma pe care o avea de recuperat de la cele douã bãtranele. Cu 300.000 avea sã-si achite amenzile si ii mai rãmanea si de cheltuialã. Tanãrul spera ca femeile sã-i dea mãcar 25.000 de lei, sã scape de problema cea mai mare. „Am avut surpriza sã fiu refuzat politicos, spune Augustin. Acelasi rãspuns: nu au primit pensia. Am crezut cã-mi sar mintile. Nu am comentat insã in fata lor. Dar cand au iesit din incãpere am cotrobãit intr-o casetã de bijuterii. Am luat de acolo ce a fost mai de valoare si am plecat. Asa am scãpat de politie”. Desi furase de la cele douã cliente, Augustin S. nu a avut retineri sã le calce iarãsi pragul, dupã douã sãptãmani. A solicitat din nou suma cuvenitã
pentru munca lui. Si a primit acelasi rãspuns. «Nu a ajuns pensia». Tanãrul a cotrobãit atunci in caseta cu podoabe si de data aceasta a ales un ghiul. „Probabil cã surorile au observat cã lipsesc bijuteriile. La plecare mi-au cerut sã le prezint sacosa la control. Au dat peste ghiul si au zis cã anuntã politia. Eu le-am zis sã stea cuminti, cã le restitui bijuteriile. Am plecat spre casã si am revenit cu o parte din bunuri. Femeile m-au servit cu o visinatã. Am bãut un pahar si incã unul. Nu mi-a fãcut bine bãutura! Am vrut sã ies din casã si m-am impiedicat de o teavã care tinea usa. Mi s-a pãrut cã una din femei vine peste mine. Am luat teava, m-am intors si am lovit-o orbeste. A venit
si cealaltã… Am lovit-o si pe ea. Scurt si nãpraznic. Au murit amandouã″.
Condamnat pe viatã pentru omor
La data de 15 august 1994, Augustin S. a fost condamnat la inchisoare pe viatã pentru omor deosebit de grav. Vietasul spune cã dacã isi permitea un avocat, alta era sentinta. El insã a mers cu un avocat din oficiu, care l-a infundat. Puscãriasul recunoaste cã a contribuit la moartea celor douã pensionare. Dar crede cã nu are o vinã atat de mare, incat sã nu mai simtã gustul dulce al libertãtii, niciodatã.
Scris de Lili Adochitei
