Impinsi la disperare de saracia in care s-au nascut si in care au adus pe lume cinci copii, doi soti din Sohodor-Horgesti au luat calea Italiei. S-au intors in sat mai saraci decat au plecat. Carabinerii i-au ridicat in pijama si i-au trimis acasa. Acum fac foame impreuna cu cei mici si sunt si datori vecinilor. Neamurile se pregatesc sa-i arunce in drum.
Cinci copii din Sohodor-Horgesti au stat sase luni singuri acasa, in timp ce parintii erau in Italia. Mama si tata a fost Andreea, de 12 ani. Mezina are doar doi ani. Andreea gatea, cand avea ce, Andreea spala, cand avea cu ce. Mergea si la scoala, iar atunci ii tinea locul Brandusa, cu doi ani mai mica. Copiii nu s-au plans la vecini, la neamuri sau la primarie. Au indurat foame, frig, singuratate. Din cand in cand, pe la ei trecea bunica din partea mamei. Aceasta are insa familia ei in Parincea si venea doar in vizita. Dupa ce cazul copiilor care se cresteau singuri a ajuns in atentia Protectiei Copilului, bunica a fost atentionata sa se implice mai mult. Asta insemna sa vina in cate o zi cu ceva de-ale gurii. Crinu, la cei 8 ani ai lui, privea cu incredere viitorul si accepta situatia cu o maturitate pe care copiii o capata doar atunci cand cunosc de mici suferinta: „Stiu ca mama si cu tata au plecat in strainatate pentru ca suntem saraci. Ei s-au dus ca sa castige bani”. Dupa 3 luni de la plecare, parintii au reusit sa trimita copiilor doar 8 milioane de lei. Micutii au trait, luna de luna, din alocatie. Acum, parintii celor cinci sunt acasa. Din pacate, s-au intors din Italia mai saraci decat au plecat. Am gasit-o pe mama, Marina Nanca, plangand. „Imi vine sa ma omor si sa scap de toate. Ma uit la copii si nu stiu cum sa o scot la capat. Am muncit degeaba in Italia. Am chinuit copiii si nu am castigat nimic. M-a dus o vecina si ii datoram 800 de euro pentru asta. Am reusit sa trimit acasa 600 de euro inainte de a ne prinde carabinierii. Am venit in tara cu bluza de pijama pe mine. Nici un bagaj nu am adus. Nici macar o ciocolata la copii”. Femeia se uita la Diana, care are astm, si e speriata ca ar putea sa aiba Crinu leucemie. Pe o lavita sunt cativa saci cu porumb, pomana de la oamenii din sat. Si atat. Nici cartofi, nici carne. Doar cele sase gaini mai dau cate un ou pentru copii. Femeia a incalzit apa sa spele rufe. Nu a gasit prin casa nici macar o pojghita de sapun. Barbatul i-a plecat la munca, la o ferma. I-a trimis insa vorba ca se intoarce. „A avut un accident in Italia si abia a scapat cu viata. Nu mai poate lucra. Ce-o sa facem? Azi-maine ramanem pe drumuri. Asta e casa tatalui meu, care a murit si nu m-a recunoscut ca fiica. L-am ingrjit, iar acum vin copiii lui legitimi si ne alunga. Si-au adus deja lemn de casa”. Femeia spune ca saracia era grea si inainte de Italia, dar acum parca doare mai tare. „Am vazut cum e sa traiesti in curatenie. Parca m-am intors in iad. De mila copiilor ma mai agat de viata”. Marina e tanara si vrea sa munceasca. Nu are unde. Satul e sarac, fara bogatasi care sa o angajeze cu ziua. Singura ei speranta este ajutorul social de la primarie.Scris de Doina Mincu
