18 octombrie 2024
ActualitatePensionarii au "atacat" farmaciile cu noaptea in cap

Pensionarii au „atacat” farmaciile cu noaptea in cap

Ieri, dis-de-dimineata, pe strada Bancii, din Bacau, se zareau oameni sprijinind peretii complexului comercial. Fiind aproape toti la varsta a treia, rememorau vremurile cand se sculau cu noaptea in cap si se tarau cu scaunele pliante dupa ei, pregatiti sa stea ore intregi la coada pentru un litru de lapte sau o punga de tacam. Cozile s-au mutat acum in farmacii, la medicamente compensate. Gata antrenati, infrunta coatele in coaste si durerile de varice pentru a-si alina alte suferinte. In a treia zi a lunii aprilie, in aproape toate farmaciile bacauane era aglomeratie. La Farmafil, de exemplu, de trei zile s-a perindat atata lume incat farmacista spunea ca nici nu a avut timp sa faca demersurile pentru comenzi si sa inlocuiasca produsele epuizate. La Globfarm, eliberarea retetelor se facea pe banda rulanta. &#8222Avem foarte multi clienti in farmacie, ne-a declarat Gabriela Simon. Nu stiu cat va ajunge bugetul, probabil o zi sau doua, caci plafonul este mai mic decat in primele luni ale anului.

Desi s-au ieftinit unele medicamente, este vorba doar de cateva sute sau mii de lei, nesemnificativ. Nu am eliberat retete scumpe, ci obisnuite pentru bolile cronice, dar am avut foarte multe”. Farmaciile bacauane lucreaza acum fara sa aiba un contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), cea care deconteaza retetele compensate. Daca in primele trei luni ale anului s-au semnat acte aditionale la contractul de anul trecut, saptamana trecuta s-a aflat ca va fi incheiat un contract pe tot anul 2006. Acesta nu s-a semnat inca. Mesajul CJAS catre farmacisti a fost sa reia onorarea retetelor compensate, in limita bugetului pe care l-au avut in luna martie, adica 22 miliarde lei pentru medicatia obisnuita si 9 miliarde lei pentru bolile speciale (psihice, hepatita cronica, poliartrita reumatoida si starile post-transplant).



Bugetul nu va fi, totusi, intreg, caci exista in farmacii retete onorate in martie, dar care vor fi decontate din bugetul pe aprilie. &#8222Deocamdata, nici o farmacie nu ne-a raportat ca a epuizat bugetul, ne-a declarat Dan Stoica, purtator de cuvant al CJAS. Si nici nu sunt motive sa se opreasca eliberarea medicamentelor compensate atat de repede”.

Scris de Doina Mincu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img