Anul liturgic se apropie de sfârşit şi, în acelaşi timp, chiar şi anualul nostru itinerar prin istoria mântuirii se apropie de punctul de sosire. De aceea, aici nu este de mirare ca atenţia noastră să se îndrepte în aceste ultime duminici spre cele din urmă lucruri ale omului. Lecturile duminicii a XXXII-a ne invită să aprofundăm credinţa noastră în învierea morţilor, unul dintre adevărurile fundamentale pe care îl pronunţăm şi în Crez prin cuvintele: „Aştept învierea morţilor”.
Sunt mulţi oameni care cred că a fi creştin astăzi înseamnă a lăsa în urmă credinţa în spirite. Dar ceea ce nu înţeleg oamenii este că acest mod de gândire nu este câtuşi de puţin modern. Chiar şi pe vremea lui Isus erau unii care nu credeau în spirite, în îngeri şi în învierea morţilor. Aceşti oameni aparţineau unei grupări religioase şi politice, fiind cunoscuţi sub numele de saducei. În Evanghelia de astăzi se vorbeşte despre nişte saducei care au venit la Isus şi voiau să-i dovedească absurditatea credinţei în înviere. Au inventat o poveste cu şapte fraţi care pe rând s-au căsătorit cu aceeaşi femeie, întrebându-l apoi pe Isus: „Aşadar, la înviere, cui îi va fi femeia soţie? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie” (Lc 20,33). Isus a răspuns că este imposibil să înţelegi viaţa după înviere în termenii vieţii actuale, din moment ce în viaţa viitoare nu va fi nevoie de căsătorie.
Să observăm că problema saduceilor are de-a face cu modul în care stau lucrurile în viaţa viitoare, pe când răspunsul lui Isus este despre motivul învierii. Există înviere pentru că Dumnezeu este Dumnezeul celor vii. Dumnezeu ne-a creat pentru viaţă şi nu pentru dispariţia totală. Dumnezeu nu ne creează cum suflăm noi balonaşe de săpun, care acum sunt, iar după câteva clipe nu mai sunt. Nu, Dumnezeu ne dă viaţă, care nu se încheie odată cu existenţa pământească. Dacă este vreo credinţă de care oamenii de astăzi au nevoie, aceasta este în înviere. De ce? Deoarece este antidotul eficient la boala infecţioasă a materialismului. Se spune că un turist american i-a făcut o vizită rabinului polonez Hofetz Chaim. Uimit că în toată camera rabinului nu erau decât cărţi, o masă şi o banchetă, turistul l-a întrebat: „Rabinule, unde este mobila dumneavoastră?” „Dar a ta unde este?”, i-a replicat rabinul. „A mea?”, l-a întrebat turistul uimit. „Eu sunt doar un vizitator, sunt în trecere pe aici”. „La fel şi eu”, i-a răspuns Hofetz Chaim.
Îmi amintesc că, odată, la ştiri, am văzut relatată una dintre cele mai stupide morţi de care am auzit vreodată. Un bărbat circula noaptea pe autostrada Bucureşti-Piteşti. La un moment dat a oprit pe dreapta. Reporterul nu a precizat motivul, dar noi, putem să deduce pentru ce s-a oprit. Din spate a venit un camion care a lovit maşina sa parcată pe dreapta, iar aceasta a căzut peste el, care stătea pe marginea şanţului, iar omul a murit. Nimeni nu s-ar fi gândit că avea să moară în felul acesta. Morala este exprimată în binecunoscuta noastră vorbă: „Astăzi eşti, mâine nu mai eşti”.
Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a revelat misterul învierii. Să reafirmăm cu convingere credinţa în viaţa viitoare, aceasta fiind cea mai bună cale pentru a ne curăţa vieţile de materialism. Oare înţelegem exact cum va fi viaţa după înviere?
Pr. Gabriel Bacoşcă-Ţernă, vicar la Parohia Romano-Catolică „Fericitul Ieremia” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
