19 octombrie 2024
ActualitateO femeie si-a abandonat copilul in scara unui bloc/Mama cu inima de...

O femeie si-a abandonat copilul in scara unui bloc/Mama cu inima de gheata

Marti seara, o femeie cu suflet mai inghetat decat crivatul si-a parasit copilul in scara unui bloc. Fara sa verse o lacrima, fara sa priveasca in urma. Fetita se afla acum in siguranta, iar politistii tin tare mult sa o cunoasca pe denaturata mama.

Vremea urata de afara a facut-o pe Valentina Uta sa se retraga mai devreme in fata televizorului. Ca sa fie cald in sufragerie, femeia a inchis bine usa. Apoi s-a cuibarit sub plapuma, alaturi de nepotelul ei. &#8222Cred ca era ora 20.00, cand nepotul meu a auzit o bufnitura puternica in usa de la intrare, povesteste Valentina. Ne-am gandit ca probabil baietii de pe scara stau la barfa, la intrarea in bloc. Asa ca nu ne-am ridicat din pat. Zgomotele insa s-au repetat. Dar nu au mai fost atat de puternice. Nepotul meu mi-a spus ca probabil este o pisica la usa”. Curiozitatea i-a dat ghes femeii, care a parasit asternutul, in cele din urma.



S-a uitat pe vizor, dar nu a vazut nimic. Atunci a deschis usa. &#8222Am dat peste un copilas micut, care plangea cu foc. Nu spunea decat &#8222mama! mama!” si se uita spre intrarea in bloc. Am privit si eu cu atentie, dar casa scarii era pustie. Cum micutul tremura din toate incheieturile, l-am luat in casa. I-am dat sa manance o felie mare de pizza, pe care a inghitit-o imediat. Cred ca era rupt de foame. Dupa ce s-a mai incalzit, m-am uitat la el cu atentie. De fapt la ea, caci este fetita”. Valentina Uta a studiat imbracamintea copilului si a vazut ca acesta a avut destule hainute pe el, cat sa nu inghete de frig. Femeia a numarat 3 perechi de pantalonasi, patru flanelute si doua caciulite. Toate curate, chiar daca nu de o calitate excelenta. A mai observat ca micuta este ingrijita si la corp, semn ca cineva s-a preocupat de ea. &#8222E tare frumusica, cu parul ei scurt, tuns periuta. Daca la inceput a plans cand am luat-o in brate, dupa ce am hranit-o, nu se mai dezlipea de mine. Ma apuca de obraji si ma pupa, de parca m-ar fi cunoscut dintotdeauna. Nepotul meu, care si el a fost parasit de mama, nu o singura data mi-a spus sa nu renuntam la fetita de pripas”, spune inimoasa femeie.

Fetita abandonata a ajuns la Centrul Margareta

Oricat de mult i-ar fi placut fetita gasita la usa, Valentina Uta stia ca trebuie sa anunte autoritatile. Dupa ce micuta a mancat bine si s-a incalzit, femeia a facut urmatorul pas. Cel normal intr-o astfel de situatie. &#8222Eu nu am telefon, asa ca am apelat la o vecina. Am sunat la Sectia 1 si putin mai tarziu au venit cativa politisti care au luat copilul”, spune Valentina. Fetita a fost dusa la Centrul &#8222Margareta” imediat si internata in regim de urgenta. &#8222La noi, copilul a ajuns la 22.30, ne-a declarat Alina Iftode, purtatorul de cuvant al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau. Ne-a uimit ca micuta este foarte bine ingrijita. Nu se cunoaste varsta cu exactitate. Daca are mai putin de doi ani, poate fi incredintata unui asistent maternal. Daca are mai mult de doi ani, poate ajunge intr-un centru de ocrotire, dar tot la fel de bine poate fi preluata de un asistent maternal. Cazul va fi prezentat instantei, care va decide ce se va intampla cu acest copil”.

Politistii au luat urma parintilor denaturati

Politistii de la Sectia 1 au declansat o ancheta pentru depistarea parintilor micutei abandonata in scara blocului nr.1 de pe strada Chimiei. &#8222Va fi o munca destul de dificila, pentru ca actualmente nu avem nici un indiciu in acest caz”, a precizat comisarul sef Doru Ghicu, seful Sectiei 1. Pentru moment, verificarile sunt derulate doar pe raza muncipiului Bacau, insa daca situatia o impune se va apela si la ajutorul politistilor de la posturile comunale. Un copil nu poate sa dispara peste noapte dintr-o familie, fara ca vecinii sa observe acest lucru. Daca mama sau tatal micutei vor fi descoperiti, ei risca sa fie decazuti din drepturile parintesti.

Scris de Lili ADOCHITEI



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img