20 septembrie 2024
OpiniiEditorialDin dragoste, pentru ei

Din dragoste, pentru ei

Marturisesc ca, in general, nu urmaresc nicicum evolutiile administratorilor judetului, afara doar de cazurile când meseria o cere. Insa, oricât de indiferent as incerca sa fiu vizavi de prestatiile celor amintiti, nu am cum sa nu ma opresc asupra unei stiri proaspete care-i vizeaza.

Asadar, aflu ca una dintre prioritatile investitionale de anul viitor ale Consiliului Judetean Bacau este si modernizarea Sectiei Oncologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta. Personal, cred ca vestea vine oarecum destul de târziu, in conditiile in care, intr-un an, am pierdut doua fiinte extrem de dragi mie, doborâte de parsiva si nemiloasa boala a secolului.



Mi-as fi dorit cu disperare sa gasesc ajutor total si eficient aici, in Bacau, astfel incât sa nu mai fi fost nevoie sa cutreier spitalele din toata tara, in speranta de a gasi alinare la aceste suferinte si, mai ales, tamaduire.

Din nefericire, a trebuit sa ma confrunt cu situatii pe care, fireste, mintea mea mereu le refuza, sa ascult drame ale unor semeni pe care boala nu a facut decât sa-i izoleze si mai mult de restul, admitând ca nu e deloc confortabil, pentru niciunii dintre noi, sa stii ca boala exista. De multa vreme, si chiar foarte aproape de noi, facând ravagii.

Sunt convins ca pe fiecare dintre noi, numai gândul ca cineva ar suferi de asa ceva l-ar face sa se cutremure, mutându-si imediat atentia catre altceva, din dorinta de a uita. Nu pot insa sa fiu egoist pâna la capat si ma concentrez pâna la lacrimi asupra celor care acum sunt in suferinta, nutrind cu disperare la un ajutor dumnezeiesc pentru ei, macar pentru ei.

Mai cu seama ca boala, acest tip de boala, nu tine cont cât de destept esti, cât de bogat, de colorat sau decolorat la piele esti. Ea doar vine, pe neasteptate, fara sa te intrebe, fara sa iti dea explicatii prea multe, obligându-te la un inevitabil sfârsit, de cele mai multe ori virulent, venit ca o ghilotina.

Pentru ei imi doresc mai mult ca oricând ca Sectia de Oncologie sa aiba macar paturi suficiente, unde medicamentele sa nu mai lipseasca, medicii si celelalte cadre sa isi doreasca sa lucreze acolo, pe bani suficient de multi si in conditii civilizate, iar aparatura de cobaltoterapie nu doar sa existe, ci si sa fie functionala.

Altfel, vom vorbi, tot mai mult, despre semeni care se duc de timpuriu la cele vesnice.

spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img