Ţelul suprem al fiecărui creştin pe pământ este mântuirea sufletului, adica dobândirea vieţii veşnice. Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, pe care astăzi Sfânta Biserică o propune spre meditaţie tulbură viaţa noastră comodă. A trăi doar pentru avere şi a te închide în faţa săracului este una dintre cele mai periculoase ispite: aceea de a te simţi mulţumit de viața aceasta și de a rezerva toate activitățile de zi cu zi pentru plăcere și trup. Domnul Iisus ne descoperă prin această parabolă o soartă teribilă ce este rezervată celor care trăiesc în astfel de iluzii-pierderea mântuirii, a Raiului.
Mântuirea, după învăţătura Sfintei Evanghelii a Bisericii Ortodoxe, se dobândeşte prin păzirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atât în decalogul Legii Vechi, cât şi în Noul Testament, numit şi Legea Harului. Orice creştin care doreşte să se mântuiască trebuie să săvârşească aceste trei condiţii: să aibă credinţa dreapta în Dumnezeu; să aibă harul Duhului Sfânt, care se dă tuturor prin cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfânta Împărtăşanie, Nunta, Preoţia, Maslul şi să împlinească poruncile cuprinse în Sfânta Evanghelie. Fără aceste trei condiţii obligatorii, nu este mântuire. Una din ele dacă lipseşte, omul nu se poate mântui şi îşi pierde sufletul său, „care este mai scump decât toată lumea”.
Bogatul care avea de toate, şi care s-a închis în el, îl pierde pe Domnul, pierde bogăţia, pierde viaţa, se pierde pe el însuşi, pierde numele, pierde tot. Săracul care nu avea nimic, stă lângă Dumnezeu, câştigă viaţa, îşi păstrează numele, câştigă tot. “Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” Aceste cuvinte aruncă multă lumină şi asupra celor de dinainte ducând la înţelegerea lor.
Ceeea ce ne atrage atenția în Evanghelia de azi este indiferența. Ceea ce scapă atenţiei noastre, atunci când trăim indiferenţi, este faptul că în epoca secularizării, responsabilitatea mizeriei altora este şi responsabilitatea noastră. De aceea nu putem fi dezinteresaţi. Trebuie să ne asumăm responsabilităţile noastre şi să recunoaştem că există o legătură cu săracul ce ne stă alături. Dacă continuăm să fim indiferenţi, dacă continuăm, să ridicăm ziduri între noi şi ei, ne izolăm tot mai mult faţă de ceilalţi semeni ai noştri aici şi, zice parabola, chiar şi după moarte.
Concluzia Pildei Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr este clară : După moarte nu se mai poate face nimic- izolarea rămâne veșnică. Dumnezeu este vizibil dar rămânem departe de El așa cum de fapt am ales în viața pământească.
Aceasta este durerea nesfârșită și necuprinsă a Iadului – neputința de a mai putea îndrepta ceva din răul făcut pentru a fi din nou în comuniune cu Creatorul.
Pr.Liviu Burlacu
Fundația ‘‘ Episcop Melchisedec’’ -Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
