La o luna de la desfasurare, bursa locurilor de munca pentru absolventi se incheie cu acelasi bilant pe care l-au avut evenimentele similare din anii anteriori. Astfel, si de aceasta data aproape 20 la suta dintre participantii absolventi au fost incadrati pe un loc de munca. Mai exact, la bursa care a avut loc in data de 27 septembrie, au fost prezenti 800 de someri, dintre care 650 sunt absolventi ai promotiei 2012-2013.
Dintre participanti au fost selectati de catre angajatori pentru a le fi testate aptitudinile profesionale 340. Pâna la urma au fost angajati, insa, 121 absolventi. Din rândul somerilor cu studii liceale sau postliceale s-au facut angajari in comert (vânzator, agent vânzari s.a.), servicii (asistent relatii publice, barman, ospatar etc.), confectii imbracaminte (operator confectioner industrial si muncitor necalificat), constructii si in domeniul mecanic.
Pentru cei cu studii superioare oferta a constat din posturi de inginer mecanic, inginer electronist, inginer constructii civile si asistent manager, care au si fost ocupate. Pentru ca angajatorii sa fie stimulati sa incadreze absolventi, legea le acorda anumite facilitati, pentru un angajat dintre cei care au terminat ciclul inferior al liceului ori o scoala de arte si meserii, beneficiaza de 500 lei/luna, pentru un absolvent de invatamânt secundar superior ori postliceal primeste 600 lei iar pentru angajarea unui somer cu studii superioare, 750 lei.
Aceasta subventie se plateste timp de un an, cu conditia ca absolventul sa fie mentinut in activitate cel putin 18 luni. La rândul lor, absolventii, inregistrati la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), care se angajeaza cu program normal de lucru (pentru mai mult de un an) au dreptul la o prima de incadrare de 500 lei. Cei care s-au inscris la agentia de forta de munca in termen de 60 de zile de la data absolvirii vor lua indemnizatie de somaj de 250 lei, timp de 6 luni.
Daca in acest timp se angajeaza cu program normal de lucru, vor primi in continuare indemnizatia pâna la expirarea celor 6 luni. Daca in cele 6 luni isi gasesc un loc de munca la o distanta mai mare de 50 kilometri fata de localitatea de domiciliu, atunci vor beneficia de o prima de incadrare de 1.000 lei. Cei care se vor angaja intr-o alta localitate si, ca urmare, si-au schimbat domiciliul au dreptul la o prima de instalare de 3.500 lei.