Am fost la Berezina, acolo unde, in decembrie 1812, dupa dezastrul care l-a determinat sa fuga din Rusia, cu armatele distruse si prestigiul serios sifonat, Napoleon Bonaparte a exclamat: „De la sublim la ridicol nu-i decât un pas!”
Decorul, ecoul vorbelor amare, sincere si metaforice rostite de Napoleon m-au emotionat. Un om isi punea la colt hachitele nimicniciei sale. Zilele trecute, intelegând ca D.D. ba transmite, ba nu transmite programele OTV de pe teritoriul Vaticanului, mi-am amintit imaginele acelea in care el era aruncat, in plina emisiune, intr-un tomberon, si m-am gândit ca de la Vatican la tomberon nu este, in ordine mioritica, decât un amarât pas…
Acest nou episod „tomberonist” imi spune ca alba-neagra a devenit un adevarat sport national, nu doar in politica. Economicul, justitia, morala (si celelalte paliere ale fiintarii sociale pe care le enumerati dumneavoastra in aceste clipe….) traiesc pe nisipuri atât de miscatoare, incât nu mai poti trasa granite clare intre derizoriu si important, adevar si fals, frumos si urât, sublim si trivial, valoare si non-valoare.
Oricine poate demonstra orice. Aici nu este vorba doar de anomie, in sensul strict al cuvântului, ci de o jalnica stare de entropie care zguduie un sistem social vaduvit mai ales de repere morale. In discursul sau de ramas bun, George Washington le-a spus, aproape testamentar, conationalilor sai: „Moralitatea este un izvor necesar al guvernarii populare”.
Igiena a mintii si a inimii, morala este vazuta de un Blaise Pascal in termeni de-a dreptul determinanti: „Puterea fara Morala este o crima…” John F. Kennedy n-a rostit intâmplator vorbele care au cutremurat fericit universul uman locuit de bun simt: „Nu intrebati ce poate sa faca ţara pentru voi, intrebati-va ce puteti face voi pentru tara!”.
Dati, va rog, exemplu de un politician care traieste sub auspiciile acestui gând. Am publicat de curând un material in care vorbeam si despre un tânar doctorand român, aflat la studii in Japonia, care-mi spunea ca visul sau este acela de a face ceva maret pentru România. M-a emotionat marturisirea sa. Samânta cea buna a moralei exista. Semanata generos de catre unii, ea este inabusita, cu ticaloasa strategie, de catre cei care ar avea datoria s-o cultive.
Nu sunt un naiv de serviciu. Nu indraznesc sa-mi doresc o lume locuita doar de inocenti precum Mîşkin, Don Quijote sau Maica Tereza, dar a trai cotidian sub imperiul acestui grotesc sentiment, potrivit caruia de la Vatican la tomberon nu este decât un pas, inseamna sa fii bântuit o mare restriste a fiintarii.
