Joi, politistii, pompierii si jandarmii bacauani au impartit sinistratilor din judet primele frigidere si televizoare. Cele doua camioane au oprit mai intai in comuna Dofteana, apoi la Onesti, Stefan cel Mare si Urechesti. In zilele urmatoare, vor primi frigidere, televizoare si aragazuri sinistratii din Asau, Agas, Helegiu, Orbeni, Racova Solont si Poduri. Batranica priveste timid catre camioanele incarcate cu frigidere si televizoare. Stie ca este trecuta pe lista beneficiarilor, dar inca se teme sa spere. Nu a avut niciodata un frigider in locuinta ei modesta si donatia politistilor aproape o sperie. „Am ramas fara casa in luna iulie, spune afectata Maria Bors (80 de ani). Au intrat puhoaiele peste agoniseala mea. A ajuns apa pana in dreptul geamurilor. Abia am avut timp sa ma salvezi. Nu aveam cine stie ce acareturi. Dar la varsta mea nu mai am cum sa o iau de la capat. Acum locuiesc la un baiat de al meu”. Batrana spune ca ii este util frigiderul si nici prin gand nu-i trece sa renunte la el. „Maica, am pensie un milion de lei…. Voi cumpara carne. Nu-l las eu gol. Nici prin cap nu-mi trece sa-l vand”. Aparatul frigorific este descarcat din camion de cativa politisti. Cu buletinul in mana, Maria Bors se apropie de ofiterul care tine tabelul. Nu stie insa carte. Semneaza in locul ei unul dintre feciori. Frigiderul este asezat pe zapada, iar fericitii posesori incearca sa gaseasca un mijloc de transport.
Unii sinistrati vand frigiderele pe nimic
Vestea despre camioanele cu ajutoare circula ca vantul in Dofteana. Curand tapsanul de langa postul de politie se umple de lume. Oamenii care nu s-au auzit strigati de politistul cu lista miraculoasa au inceput sa vocifereze. „Da mie de ce nu-mi da nimic ca si eu sunt necajita, spune furioasa o femeie mai inchisa la culoare. Sunt sinistrata si nu am primit nici o scandura macar”. Politistii incearca sa faca ordine. Mai putin primarul, care nu a avut grija ca actiunea de distribuire a ajutoarelor sa decurga cat mai rapid. „Eu am anuntat oamenii, se justifica primarul. Au venit mai de dimineata si au asteptat camioanele, dar s-au plictisit. Acum nu-i mai gasesc. Beneficiarii ajutoarelor au fost alesi ditre sinistratii care nu au mai primit ajutoare. Nu stiu daca toti se bucura de bunurile primite. Cam zece la suta dintre ei isi vor vinde televizorul sau frigiderul”. Oamenii se jura insa ca nu fac specula cu ajutoarele, mai ales ca acestea sunt inca in tipla.
Rromii din Gura Vaii i-au amenintat pe sinistrati
In Onesti repatizarea aparaturii electrocasnice decurge intr-o ordine deplina. Comandantul politiei, comisarul sef Emil Morosanu a aliniat sinistratii ca la armata. In momentul in care este strigat, beneficiarul merge la camion si primeste frigiderul sau televizorul. „Sunt din Valea Seaca si am 11 copii, spune Viorel Anghel. Nu am ramas fara casa in urma inundatiilor, dar nici nu pot locui in ea. Atunci, cand cu puhoaiele, nu am reusit sa ne salvam decat vietile. Toata vara am muncit ca sa amenajam o camera unde sa stam iarna aceasta. Anul viitor ne vom construi alta casa. Acum am primit un televizor, dar mai mare nevoie avem de un aragaz. Zicem bogdaproste si pentru acesta”. Din Gura Vaii sunt 36 de sinistrati care au primit ajutoare de la Ministerul Administratiei si Internelor. Pentru ca ei sa ajunga in siguranta acasa, comisarul sef Emil Morosanu le-a pus la dispozitie un camion pentru transportul bunurilor pana in comuna. „Imi este cam teama sa ma duc cu televizorul acasa, ne spune o batranica. Dimineata, cand am venit la Onesti, m-au oprit mai multi tigani din Gura Vaii. Mi-au spus ca daca romanii primesc ajutoare ii vor astepta la intoarcere si ii vor lasa fara bunuri. Daca va fi asa, mai bine nu ma duc acasa”. Comandantul Politiei Onesti insa este la curent cu amenintarea rromilor. „Am trimis acolo mai multi politisti care sa ajute sinistratii sa ajunga cu bine acasa. Orice incercare a rromilor de a intra in posesia televizoarelor sau frigiderelor va fi sortita esecului”, afirma comisarul sef Emil Morosanu. Intr-o jumatate de ora camionele golite pe jumatate pleaca in tromba din Onesti. Urmatoarea stationare – comuna Stefan cel Mare.Scris de Lili ADOCHITEI
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.