27 noiembrie 2024

Parintii isi pot lua gândul de la majorarea alocatiei de stat pentru copii

Recent, Comisia de Munca din cadrul Senatului a luat in discutie majorarea alocatiei de stat pentru copii de la 42 lei la 200 lei, initiativa legislativa ce apartine unui parlamentar PSD.

In finalul sedintei, insa, membrii comisiei au decis amânarea votului pâna când Mariana Cimpeanu, ministrul Muncii, isi va expune punctul de vedere vizavi de propunerea amintita, pentru ca apoi ei sa stabileasca nivelul majorarii, in functie de buget. Dar ministrul Muncii s-a si grabit sa se pronunte iar opinia lui nu este deloc incurajatoare pentru familiile cu multi copii.



Demnitarul care conduce Ministerul Muncii a declarat ca se opune categoric cresterii alocatiei de stat pentru copii, chiar si cu un leu, deoarece nu sunt fonduri. In schimb, inclusiv Liviu Pop, presedintele Comisiei de Munca din Senat, sustine initiativa legislativa. Parlamentarii din comisie care subscriu la aceasta initiativa legislativa aduc mai multe argumente in favoarea ei.

Primul ar fi acela ca in România alocatia de stat pentru copii este de numai 7-8 euro, in timp ce in statele avansate ale Uniunii Europene ajunge la 210 euro. Si aceasta deoarece in tara noastra alocatia se determina in functie de indicatorul social de referinta (ISR) care a ramas neschimbat la 500 lei din 2009 incoace, pe când in celelalte state europene, reprezinta 8-15 la suta din salariul mediu lunar al unui parinte.

Nu in ultimul rând, sustinatorii argumenteaza ca alocatia nu a mai crescut deloc din 2009. Propunerea legislativa are in vedere cresterea alocatiei de la 0,084 ISR (42 lei) la 0,4 ISR (200 lei), dar treptat, pâna in 2016. Astfel, in 2013-2014 majorarea ar fi de la 42 lei la 53 lei, 2014-2015, de la 53 la 85 lei, iar in 2015-2016, de la 85 lei la 200 lei.

Presedintele Comisiei de Munca este de parere si ca alocatia ar trebui diferentiata in functie de numarul copiilor din familie sau de vârsta lor. Ministrul Muncii nu sustine niciuna din aceste propuneri, dar vine cu o alta initiativa (agreata si de Guvernul României) care vizeaza ajutorarea copiilor foarte saraci, dezvoltarea alocatiei de sustinere pentru familiile cu multi minori, asigurarea pentru acestia a unei mese calde, a rechizitelor si, eventual, a unor articole de imbracaminte.

Evident, aceste masuri presupun eforturi financiare cu mult mai reduse fata de ceea ce ar insemna cresterea alocatiei de stat pentru toti copiii. Numai in 2012 in judetul Bacau s-au achitat lunar aproape 139.000 alocatii de stat, suma de bani cheltuita pe tot anul cu acestea ridicându-se la aproximativ 93 milioane lei.

Din aceasta suma, 63 milioane lei reprezinta alocatia in cuantum de 42 lei. De aceasta au beneficiat nu mai putin de 125.000 copii care aveau intre 2 si 18 ani. Alti aproape 12.000 copii au primit alocatie de 200 lei, deoarece au avut pâna in 2 ani sau 3 ani (cei cu handicap-aproape 100), suma alocata lor anul trecut depasind 28 milioane lei. Lor li se adauga peste 1.600 copii cu handicap, cu vârsta intre 3 si 18 ani care au avut dreptul la o alocatie de 84 lei, astfel ca suma rezervata lor a fost de peste 1.600.000 lei.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014