Procurorii de la Directia de Investigarea Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, impreuna cu politistii de la Brigada de Combaterea Criminalitatii Organizate si Antidrog Bacau continua ofensiva impotriva persoanelor care se ocupa de fraudarea bancomatelor. La numai o saptamana de la arestarea unei grupari specializata in golirea conturilor, in ziua de 17 noiembrie a fost retinut si Marian M., in varsta de 26 de ani, din Bacau. Tanarul, acuzat de detinere de aparatura electronica destinata falsificarii instrumentelor de plata bancare, risca o pedeapsa de pana la cinci ani inchisoare.
Despre Marian M., politistii de la Brigada de Combaterea Criminalitatii Organizate si Antidrog stiau doar ca primeste, in sistem de curierat rapid, niste colete din America. Nu exista nici o informatie cum ca tanarul se ocupa de afaceri dubioase, prin care castiga bani seriosi. Lucrurile s-au clarificat la sfarsitul saptamanii trecute, cand suspectul a primit o instiintare ca trebuie sa ridice un pachet venit prin posta. Marian M. a intrat in posesia coletului, insa nu a mai ajuns acasa cu el, pentru ca a fost retinut de procurorii de la Directia de Investigarea Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si ofiterii de la BCCOA Bacau. „Flagrantul a fost organizat in ziua de 17 noiembrie, precizeaza inspectorul principal Ciprian Bogea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Bacau. Marian M. a fost depistat cu dispozitive electronice destinate falsificarii intrumentelor de plata bancare. Tanarul a fost retinut 24 de ore pe baza de ordonanta, iar Tribunalul Bacau a emis pe numele lui un mandat de arestare preventiva pe o perioada de 29 de zile. Pedeapsa pentru aceasta infractiune este de pana la cinci ani inchisoare”.
Se cauta complicii!
Procurorii de la DIICOT si politistii de la BCCOA au avut serios de furca pentru a afla metoda de lucru a lui Marian M., precum si combinatiile lui cu alte persoane. Anchetatorii au stabilit ca, in calitate de administrator la o firma de Internet Cafe, tanarul avea acces nelimitat la informatii. In cele mai multe cazuri lua legatura cu diverse persoane din strainatate si se recomanda ca fiind functionar la o banca. El solicita clientilor sa completeze un chestionar si astfel reusea sa intre in posesia datelor personale, chiar si a codului PIN pentru cardurile utilizate. Apoi era floare la ureche sa lichideze conturile respective. „Toate datele erau incarcate intr-un dispozitiv electronic, dupa care erau descarcate pe carduri «blanc», care se gasesc in comert, mai ales in strainatate. O data ce avea cardul la dispozitie, nu era nici o problema sa intre in posesia sumelor aflate in contul respectiv”, a mai precizat inspectorul principal Ciprian Bogea. Interesant este ca aparatura folosita de Marian M. pentru fraudarea bancomatelor se gaseste in comert. Tot ce facea individul era sa asambleze componentele electronice, sa le completeze cu unele piese si sa le activeze. Anchetatorii cred ca inculpatul facea operatiunile doar pana la incarcarea cardurilor, dupa care preda stafeta altei persoane, pentru un comision consistent. In momentul actual procurorii si politistii fac eforturi sa-i identifice pe toti „colaboratorii” lui Marian M. precum si potentialele victime. Aceasta este cea de a doua lovitura data hotilor de carduri. In urma cu doar o saptamana, procurorii si politistii au arestat o retea de interlopi care se ocupa cu fraudarea bancomatelor.
Scris de Lili ADOCHITEI