La marginea judetului, intr-o comuna considerata saraca, daca nu chiar cea mai saraca, in care ai crede ca nu ai ce sa vizitezi, exista un muzeu. Comuna e Lipova, iar muzeul se numeste „Acad. prof. Gheorghe Vranceanu” si este amenajat in scoala din satul Valea Hogei, care poarta acelasi ilustru nume.
Meritul este, in primul rând, al marelui matematician, care, nascut aici, a atins cu aripa geniului sau mica asezare, dându-i un rang mai inalt decât al vecinelor sale, dar si al autoritatilor, care s-au straduit si au reusit sa faca ceva „pentru ca oamenii sa nu uite”, ne explica viceprimarul Costel Holtea, cel care ne este ghid.
Intr-o fosta sala de clasa, luminoasa si incapatoare, au fost adunate obiecte care i-au apartinut „profesorului” – cesti, pahare de cristal, carti, medalii, lampi, ceasuri, un patefon, un radio -, dar si fotografii, citate, articole decupate din ziare…
Intr-un colt, roba purtata de academicianul Gh. Vranceanu in urma cu o jumatate de secol. Si pentru ca urmele materiale lasate in Valea Hogii de matematician sunt putine, autoritatile au gândit ca ar fi bine sa adauge si un mic muzeu al satului, in care sunt expuse obiecte folosite in gospodarie cam pe vremea când prof. Gh. Vranceanu era un copil: un razboi de tesut, cântare, oale de lut, vârtelnite, furci, un scrin…
Cele mai frumoase lucruri pe care le poti vedea aici sunt, insa, vesmintele cusute de mâna: catrinte, ii, bete si naframe, in dulci culori culese de pe câmp. Nu le ating, doar le mângâi cu privirea, caci ma tem ca s-ar putea destrama si plec in vârful picioarelor, sigura ca duhul geometriei va pazi cum se cuvine comorile din Valea Hogei.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.