„Sa-si faca analizele, sa nu-mi contamineze asistatii”. Aceasta este declaratia lui Victor Salomia, director la Centrul de Ingrijire si Asistenta, privind soarta unei batrane din Bacau, Maria Sascau, de 66 ani, pe care a dat-o afara din camin. „Doua angajate de la centru au asezat-o pe femeie pe banca, cu tot cu bagaj. Au lasat-o aici, in fata blocului, fara sa zica nimic. Este inuman ce se intampla in tara noastra”, ne-a declarat Aurelia Fainaru, o locatara a blocului nr.5, de pe strada Aleea Ghioceilor.
Scena a fost scurta, insa a reusit sa-i socheze pe toti locatarii din zona, care s-au adunat ingrijorati in jurul femeii, facand fel si fel de comentarii.
Maria, imbracata in haine murdare, cu buzele vinete de frig si mainile pline de bataturi, tuseste ingrozitor de tare, asemenea unui tuberculos. Sta cuminte pe banca, cu doua sacose langa ea, fara sa faca nici un gest. Cu greu reuseste sa ne vorbeasca, nu-i da voie tusea cumplita si zgomotoasa. „Am stat la camin, dar m-au dat afara. Nu mi-au dat nimic. M-au lasat fara mancare, fara nimic. Si-au batut joc de mine. Am sapte copii, dar nu stiu nimic de ei. Nici de barbat. Vreau sa stau la camin, dar nu ma lasa. Am dosar, dar nu stiu de ce nu ma iau la ei. M-au lasat aici ca pe un caine”, se plange Maria Sascau. De partea cealalta, directorul caminului, Victor Salomia, nu pare marcat de fapta sa. Mai mult decat atat, el este ferm convins ca a facut ce trebuia, ca Maria a meritat sa fie aruncata in strada. „Ne-a fost adusa in urma cu o zi de o bacauanca. A gasit-o in scara unui bloc. Am tinut-o la noi o zi si atat. Ce sa fac cu ea? Sa risc sa-mi contamineze asistatii din centru? Nici macar nu are analizele efectuate. Sa si le faca mai intai. Doar toata lumea stie ca la noi se intra in anumite conditii, potrivit legislatiei in vigoare. Nu este obligatia mea sa o tin in camin. Daca are gripa aviara sau tuberculoza? Nu o pot tine la noi. Sunt poate 200 de persoane boschetare, iar eu ar trebui sa le aduc la centru? Nu cred”, ne spune, cu indiferenta in glas, Salomia. De aceeasi parere este si Ioana Calustian, director la Serviciul Public de Asistenta Sociala. Ea afirma ca Maria Sascau nici nu trebuia primita in camin, pentru ca se afla in coada listei de asteptare. Mai mult, se pare ca Maria a locuit impreuna cu o asistata, Maria Craciun, amandoua fiind mari consumatoare de alcool. „Faceau betii peste betii. Unde au stat au devastat tot. Acum vor sa refaca betiile la camin. Am 63 de bacauani pe lista de asteptare, inca din anul 2003. Iar Maria Sascau si-a facut cerere abia in luna agust, anul curent. Nu fac nici o discriminare pentru nimeni. Sunt corecta, deci femeia trebuie sa astepte sa-i vina randul”, a precizat Calustian. Din partea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Compartimentul Adulti, directorul general adjunct Daniela Tataru spune ca va incerca sa gaseasca o solutie salvatoare pentru batrana. Concret, o va interna in spital pentru investigatii medicale, dupa care va incerca sa-i identifice familia pentru a o reintegra in aceasta. „Daca are domiciliul in judet, o pot duce la un centru de-al nostru pana la identificarea familiei. Daca este din municipiu, atunci este treaba Serviciului Public de Asistenta Sociala. Totusi, macar sa o internam in spital ar trebui, daca femeia este bolnava”, a afirmat Daniela Tataru. Demn de subliniat este faptul ca, la ora actuala, singura asociatie din judet care se ocupa de batranii uitati de soarta este Surorile „Sfintei Fete”. Insa, din pacate, aici nu mai exista nici un loc disponibil pentru Maria Sascau. „Lista de asteptare este plina, deci nu o puteti aduce la noi. Imi pare rau”, a spus o sora din comunitate. Pana atunci, Mariei Sascau nu-i ramane decat sa spere ca iarna va fi blanda, ca nu va avea de indurat friguri ucigatoare in plina strada. „Stau aici sau ma duc intr-o scara de bloc. Mai este loc si in gara. Vad eu ce fac”, a concluzionat, dezamagita, Maria.Scris de Carmen SERBAN