O femeie de 29 de ani, din satul Scarisoara, comuna Corbasca, si-a abandonat copilul nou-nascut pe malul Bistritei. Dupa ce a scapat de „povara”, Cristina B si-a anuntat sotul si rudele ca pruncul a murit la nastere. Bebelusul a fost gasit aproape inghetat de frig. Mama va trebui sa raspunda penal pentru abominabila sa fapta.
Cristina B. nu a vrut nici o clipa copilul. Inca din ultimele luni de sarcina, femeia si-a facut un plan de bataie cum sa scape de bebelus. Fara regrete, fara remuscari. Cand i-a venit sorocul, Cristina si-a facut bagajelul si a luat drumul Bacaului. „I-am dat 250.000 de lei la ea, toti banii pe care ii aveam in casa, ne spune Cristian B., sotul Cristinei. I-am spus de la inceput sotiei mele ca nu o sa pot sa ajung la maternitate si sa se descurce cum o putea”. Femeia a nascut in ziua de 8 octombrie. Tanara mamica a adus pe lume un baietel de 4 kilograme, vioi si foarte frumusel. „Inca de cand am nascut m-am interesat printre femeile din salon cum as putea sa scap de copil, spune fara retineri Cristina B. Era exculs sa-l abandonez in maternitate, pentru ca eram inregistrata. Si apoi, buletinul ramasese la asistente, de cand ma internasem. In cele din urma am gasit o solutie”. In data de 14 octombrie, mamica s-a externat. Si-a luat pruncul in brate, dar la Autogara, Cristina B. nu s-a aratat interesata de nici o masina care circula catre Corbasca. Hotarata, femeia s-a indreptat catre podul de pe Bistrita. L-a ocolit, a coborat pe malul apei si la 40 de metri in aval de pod si-a abandonat pruncul. „L-am pus intr-o punga de plastic, dar i-am lasat fata libera, sa poata respira, declara senina mama. Am scris pe sacosa ca-l rog pe cel care gaseste copilul sa-l duca la spital. Eu nu puteam sa-mi i-au baiatul acasa, pentru ca nu am cu ce sa-l cresc. Mai am inca cinci copii, cel mai mic abia a implinit patru ani. Nici cu sotul nu ma inteleg foarte bine. Nu-mi pare rau ca am procedat asa, pentru ca nu aveam alta solutie”. Dupa ce si-a lasat copilul pe malul Bistritei pe un frig cumplit, Cristina B. s-a urcat in autobuz si a plecat acasa. „Mie mi-a spus ca baiatul a murit la scurt timp de la nastere, declara Cristian B. M-am bucurat ca macar sotia mea este bine si nu este afectata de disparitia bebelusului”. Femeia a avut grija ca povestea cu moartea copilului sa o afle toate rudele si vecinii. Minciuna a tinut insa pana la inceputul acestei saptamani.
Tatal copilului a stiut ca s-a facut o incurcatura la maternitate
Dupa cateva ore de la abandon, bebelusul a fost gasit de o femeie. Aceasta s-a grabit sa duca baietelul la spital. Pruncul, aflat in stare de hipotermie, a fost internat de urgenta, cadrele medicale fiind retinute privitor la sansele de recuperare. Dar copilul a avut noroc si s-a refacut destul de repede, actulamente fiind in afara oricarui pericol. Dupa descoperirea nou-nascutului, politistii au declansat imediat o ancheta pentru depistarea mamei. Din aproape in aproape, anchetatorii au ajuns la Corbasca, la Cristina B.”Ieri (luni n.a.) au luat-o politistii la Bacau, spune Cristian B. Seara, cand nevasta a revenit acasa mi-a spus ca de fapt copilulul nostru traieste. Dupa cate am inteles de la Cristina s-au facut niste incurcaturi la maternitate si ca nu baiatul nostru a murit”. Cristian habar nu avea de faptul ca sotia lui a vrut sa scape de bebelus intr-un mod nedemn de o fiinta umana. „Nu pot sa cred ca nevasta mea este in stare sa lase nou-nascutul pe malul apei. Sigur ca o sa-mi iau baiatul acasa. Daca cresc cinci copii, mai poate manca unul pe langa ei”. Cristina insa nu vrea sa-si asume responsabilitatea pentru inca un suflet. „Nu am cu ce sa-l intretin, se plange mama. Abia reusesc sa ma descurc cu ceilalti de acasa. Mi s-a spus ca bebelusul va fi adoptat de o familie de doctori. Poate va avea parte de parinti instariti. Poate va avea noroc….” Chiar daca este linistita in privinta pruncului abandonat, Cristina B. nu va scapa nepedepsita. Ea va trebui sa raspunda penal pentru punerea in primejdie a unei persoane aflata in imposibilitatea de a se ingriji.Scris de Lili ADOCHITEI