27 noiembrie 2024

Legumele de toamna ne costa cam trei milioane de lei

In timp ce vanzatorii motaie in spatele tarabelor, cumparatorii isi arunca ochii spre legumele de toamna. Doar ca preturilor „piperate” din acest an ii determina pe bacauani sa ocoleasca inca tarabele pline cu legume de sezon. Taranii spun ca ploile in exces le-au prapadit culturile. Cateva borcane cu zacusca, cateva cu gogosari, doi – trei saci cu cartofi si un bidon cu varza ne ajunge anul acesta cam 2 &#8211 3 milioane de lei.

Gogosarii se vand cu 30.000 de lei kilogramul, ardeii cu 25.000 de lei, vinetele coboara la 15.000 de lei, ardeii iuti costa 25.000 de lei, castravetii nu sunt mai ieftini de 15.000 de lei, conopida a crescut la 30.000 de lei, varza rosie la 25.000 de lei, varza alba costa 15.000 de lei kilogramul, cartofii sunt 8.000 de lei, iar ceapa se duce spre 15.000 de lei. Daca faci un calcul bazandu-te pe faptul ca nu cumperi cantitati mari de legume, ci cat sa ajunga intr-o iarna unei familii de patru persoane, rezulta o cheltuiala ce depaseste 2 &#8211 3 milioane de lei. Socotesti gogosarii, sa zicem ca pui la borcan vreo 30 de kilograme, adaugi 20 de kilograme de ardei, zece kilograme de vinete, ca e buna si zacusca, mai iei si cateva kilograme de ardei iute, apoi vreo 70 de kilograme de cartofi, 20 de kilograme de castraveti, 30 de kilograme de varza alba si, cand tragi linia, te iei cu mana de cap. Insa in socoteala nu am inclus muraturile, care in Piata Centrala, inca nu au aparut. Taranii se plang ca la ora asta n-au clienti. Bacauanii se incumeta destul de rar sa cumpere cateva kilograme de castraveti sau de gogosari. „Nu se mai ia cartofii cu sacul, ca in vremurile bune, ne spune un comerciant care vine tocmai din Teleorman. Acum se ia cu sacosa. E lumea saraca”. De aceeasi parere este o comercianta din apropierea Bacaului care a afirmat ca: „Nici macar jumatate din recolta de anul trecut n-am scos anul asta. Care a mai apucat sa dea cu prafuri si-a mai salvat gradina, care nu… Dumnezeu cu mila”. De cealalta parte, bacauanii spun ca au alternativa muraturilor gata facute, pe care le pot cumpara de la magazin. „Insa nici acolo nu e prea ieftin, spune Alexandrina Condret. Dai vreo 300.000 de lei pentru un borcan de cinci kilograme cu muraturi. Si nici nu stii daca sunt bune. Altceva e cand le pui tu, stii cum sunt”. Singura solutie, spun bacauanii, ar fi sa tai cat mai multe „capitole” de pe lista muraturilor. „Ramai cu ce e absolut necesar: cartofii si varza, si ai terminat povestea”, afirma in gluma un bacauan.



Scris de Alina RATA Iulia CUCU



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014