Prima familie de sinistrati din Comanesti s-a mutat in casa noua. Locuinta de lemn, cu toate utilitatile, a fost construita doar intr-o saptamana. Aceasta insa nu rezolva problema celor ramasi fara adapost, la inceputul lunii iulie. Peste 80 de familii vor sta peste iarna la mila vecinilor si rudelor.
Trei familii isi disputa casa micuta si cocheta. Toate trei au ramas doar cu viata si cateva lucrusoare, dupa grozavia de la inceputul lunii iulie. Tragerea la sorti o face o fetita. Mai mult de trei anisori nu are. Sinistratii au inca puterea sa zambeasca. Dar pe fata lor se citeste o emotie fara seaman. Copila trage cu mana dreapta un bilet. Crede ca este o joaca si isi indeasa si cealalta manuta dolofana in bol. O scoate cu alte doua bilete. Juriul este derutat. Dar nu pentru mult timp. Considera ca prima extragere a micutei e cea de drept. „Castigatorul casei e Vasile Manole”, anunta cu voce tunatoare principalul sponsor. Lacrimi de bucurie inunda ochii intunecati ai barbatului. Sotia lui aproape nu mai poate respira de emotie, in timp ce baietelul, cu un aer extrem de grav, cuprinde cu mana crucea de lemn care ii atarna pe piept si spune soptit: „Iti multumesc Doamne!”
„Nu e usor sa ramai lipit pamantului”
Vasile Manole a locuit cu sotia si copilul, pana de curand, pe strada Banatului, nr. 83, din Comanesti. Nu aveau o casa foarte mare. Dar cei doi soti au muncit mult pentru caminul lor. „In cateva ore am ramas doar cu hainele de pe noi, isi aminteste Vasile Manole. Nu am reusit sa salvam mai nimic. Marti, ne-a luat apa casa. Dar n-am disperat. Duminica eram cu familia la biserica. A fost singura cale ca sa ne pastram speranta. Nu e usor sa ramai lipit pamantului peste noapte. Si numai cine nu trece prin asa ceva nu crede. Pana acum am stat la parintii sotiei. Oameni de treaba! Ne-au pus la dispozitie toata casa. Dar oricat de multa bunavointa ne-au aratat ei, simteam ca acolo nu e casa noastra. Acum avem un camin adevarat, doar al meu, al sotiei si al lui Mihaita. Voi face un gard in jurul proprietatii, o alee, voi planta copaci si flori. Avem viitorul in fata. Nu-mi mai doream inca un copil, dupa ce am ramas pe drumuri. Acum insa il voi face. Nu chiar din aceasta noapte”, glumeste norocosul. Barbatul este fericit. Dar umbre melancolice ii mai umbresc, din cand in cand, ochii noptatici. Mai trage cu privirea la cele doua familii ramase langa casa, care ar fi putut la fel de bine sa fie in locul lui.
„Da-ne, Doamne,
o casa!”
Mihai Manole are doar noua ani. Licare de bucurie fulgera, din cand in cand, ochisorii lui albastri. Copilul a uitat ce inseamna bucuria. „In coltul acesta o sa-mi pun un raft pentru jucarii, spune soptit baietelul. Asa aveam in casa cealalta….. Nu am salvat nimic. Le-a luat apa. Nici mingea de fotbal nu am reusit sa salvez. Am parasit casa in fuga. Doar cu hainele de pe noi”. Cateva minute copilul parca nu respira. Ochisorii lui ca cerul s-au mohorat. Mihai pare ca si-a pierdut si copilaria! Odata cu suvoaiele care i-au luat lucrurile cele mai de pret. Dupa cateva secunde, copilul revine la realitate. „Pe peretele acesta am sa pun un dulap pentru haine. Iar langa pat am sa lipesc un poster cu Adrian Mutu. Fotbalistul meu preferat. Chiar daca a cam dat-o el in bara in ultimul timp”.
Casa familiei Manole a fost construita de mai multe firme. „In momentul de fata, nu putem spune cu certitudine cat a costat, declara Georgel Merlusca, principalul sponsor. Cert este ca s-a intamplat o minune. Pentru prima data, sapte sau opt firme au lucrat ca un tot unitar. S-a muncit zi si noapte. Echipele se schimbau la fiecare zece ore. Fundatia casei s-a turnat in urma cu o saptamana. Astazi (ieri n.a.) s-a inaugurat. Nu stiu daca va mai fi o «clona» a locuintei. Costurile sunt destul de mari. Vom vedea.” Trei suflete si-au gasit intr-adevar linistea. Dar e suficient!? „In Comanesti, 88 de familii au ramas fara un adapost, precizeaza primarul Viorel Miron. Noi le-am asigurat alimente. Nu putem sa le ajutam cu mai mult. Sinistratii locuiesc pe la rude. Cativa chiar stau prin podurile caselor inundate. Vine iarna. Nici nu vreau sa-mi inchipui ce se va intampla”. Ajutoarele banesti nu par sa-si mai gaseasca drumul spre zona sinistrata de pe Valea Trotusului. Iar materialele de contructie ajung pe sponci. Multe, se spune ca, raman blocate in municipiul Bacau, motivandu-se ca aici exista depozit pentru ele. Oamenii si-ar ridica alte locuinte, dar sa aiba cu ce. Omenia insa pare sa fi murit in apele manioase ale Trotusului.Scris de Lili ADOCHITEI
