26 noiembrie 2024

Jocul de noroc – patima care nu iarta/Viata la ruleta

Se numeste Bogdan, are 16 ani, provine dintr-o familie cu doi copii in care banul nu a lipsit niciodata. Este elev la un liceu de renume in Bacau, la fel ca sora sa, mai mare cu un an. De ceva timp, Bogdan a devenit un impatimit al jocului de noroc. Poker, bingo, apacanele”, pariuri, biliard, tot ce prinde. Le practica in mod frecvent, excesiv, fara limite. El spune ca totul e pasiune. De aici si pana la a chiuli de la scoala, a-si minti parintii, a deveni irascibil si obraznic, a fost doar un pas. Acum a inceput sa si fure, ca sa faca rost de bani.

De mic, Bogdan a fost un copil aproblema”, dupa cum spune mama lui. Nimeni insa nu a banuit ca in adolescenta totul se va transforma in cel mai mare cosmar pentru cei doi parinti, oameni harnici care nu si-au dorit decat sa le asigure copiilor un trai fara griji. aPoate ca asta a fost si greseala noastra”, mai adauga mama, cu vocea gatuita de emotii. Fata si-a vazut de drumul ei, vrea sa ajunga medic, sa-i ajute pe cei suferinzi. Chiar si pe fratele sau, daca va fi posibil. In schimb, Bogdan isi doreste doar sa castige cat mai multi bani. Pentru asta, a recunoscut chiar ca, daca va fi nevoie, va pleca si in strainatate. Idealul pentru el se reduce doar la a avea bani cu care sa poata juca in continuare. In general, adaptarea pentru el a fost mereu dificila, de la gradinita, pana in colectivul de la scoala, fiind in general mai neastamparat, mai instabil si cu un interes scazut pentru ceea ce inseamna instruire si educatie. La scoala, a ridicat probleme disciplinare in repetate randuri, avand nota scazuta la purtare inca din clasele mici. Problemele comportamentale s-au accentuat la varsta de 14 ani, cand s-a inconjurat cu prieteni nepotriviti, cu care a inceput sa chiuleasca de la ore. A fugit si de acasa de doua ori, fara ca parintii sa stie ceva de el zile intregi. Minte des si de mai bine de sase luni practica jocuri de noroc. Pe sume de bani din ce mai mari, cu pierderi pe masura. Castigurile le cheltuie tot cu prietenii, facand cinste prin baruri si restaurante. A inceput sa fure obiecte din casa, si-a amanetat aparatul de fotografiat digital, a imprumutat de la rude sume mari, numai in scopul de a practica jocuri de noroc fata de care simte pasiune si o tentatie irezistibila. Cea mai mare suma pusa in joc intr-o zi a fost 23.000.000 de lei. Parintii au incercat sa-l ajute, dar nu au reusit. Concluzia lor este una singura: aL-am scapat din maini”…



Ce spun specialistii

Tot ce se intampla cu acest tanar, spun medicii psihiatri, este catalogat in literatura de specialitate la capitolul ajocul patologic de noroc” – o tulburare de personalitate si comportament, un specific al obisnuintelor si impulsurilor, un dezechilibru psihologic, ca un mijloc de exprimare a opozitiei fata de societate. aEste o patologie specifica, asa cum sunt si cele datorate consumului exagerat de alcool, de droguri, a jocurilor de calculator”, ne-a explicat dr. Carmen Covrig, medic psihiatru. aEa se poate manifesta de la un cadru normal, cu partide de joc simple si ocazionale, pana la accentuat, moment in care desi pierde foarte mult sau chiar tot, el continua sa joace. In majoritatea cazurilor, patologia jocului de noroc se asociaza si cu consum de alcool sau chiar de droguri. De obicei, astfel de persoane ajung in grija specialistilor doar in situatii de limita extrema, cand pierd foarte multi bani, cand se ajunge la un divort sau la alte conflicte de natura socio-familiala. Pana la 18 ani, pana se formeaza personalitatea unei persoane, tratamentul poate da rezultate, chiar daca acesta poate dura luni, chiar ani de zile”. Exista insa si persoane cu risc mai mare de a dezvolta o asemenea patologie, insa important este ca ea sa fie depistata cat mai repede. In caz contrar, este foarte greu de tratat.

Depistata precoce, boala are leac

In general, aceste persoane sunt instabile emotional, cu alternarea starilor de veselie cu iritabilitate crescuta, au o slaba toleranta la frustrari si comportamente deviante. aCu toate acestea, boala se poate trata cu medicamente care fixeaza aceasta stabilitate afectiva, la care se adauga tratamentul specific depresiei reactive, nevrozei cu elemente anxioase si maniei, care se pot asocia, mai spune dr. Covrig. In functie de impulsivitatea pacientului se poate introduce o terapie medicamentoasa, ca un tratament de fond”. Foarte important este insa ca la baza sa existe psihoterapia individuala, initial suportiva, apoi de factura cognitiv-comportamentala. Pentru ca exista riscul decaderilor, trebuie tinuta permanent legatura cu pacientii, si cu parintii acestora. In acest fel, vindecarea poate fi de suta la suta. Reusita depinde insa, in mare masura, ca tulburarea de joc de noroc sa fie surprinsa precoce. In cazurile in care debutul se produce in urma cu peste 3-4 ani, pronosticul este mai rezervat. Pana acum, Bogdan, nu a ajuns in grija medicilor specialisti. Si asta pentru ca mama lui crede ca boala tanarului nu are leac. Stiinta insa dovedeste contrariul.Scris de Roxana NEAGU



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014