Fiecare început de octombrie îmi aminteşte de vremurile studenţiei, când făceam drumul spre Bucureşti. Şi ţin minte ce frumoase erau acele zile, calde încă, aşa că mă plimbam agale prin oraş, prin centru, parcuri, pe străzile din Cotroceni şi din jurul Grozăveştiului, unde aveam căminul. Plecam într-un fel de recunoaştere, mă re-împrieteneam cu acele locuri, pe care şi acum le iubesc, fiindcă sunt legate de nişte ani frumoşi.
Am nostalgia lor, şi, din fericire, şi acum toamna mă cheamă mereu spre Bucureşti, la festivalurile de teatru unde sunt invitată. Aşa că am reconfortanta senzaţie că lucrurile nu s-au schimbat prea mult, că ele continuă într-o altă formă. Într-una plăcută, care-mi întreţine şi îmi conservă tinereţea de spirit, hrănită cu multe noutăţi şi cu o neobosită „culturozitate”.
E o expresie cuprinzătoare şi simpatică (de aceea am şi preluat-o) folosită de Bernard Pivot, care a combinat cuvintele cultură şi curiozitate. De fapt, în studenţie, de la cei mai buni profesori ai mei, sfatul acesta l-am reţinut, să nu încetez să-mi cultiv şi să-mi păstrez vie curiozitatea intelectuală. După învăţarea învăţării (care, sunt convinsă, că este un lucru foarte important), deprinsă în acei ani minunaţi pentru mine, imperativul curiozităţii epistemologice (aşa îi spun erudiţii) a rămas actual, în vigoare oricând şi oriunde.
Dincolo de admiteri la şcoli înalte, de calificative, de opţiuni mai mult sau mai puţin asistate, de goana după diplome şi dorinţa de succes în viaţă după terminarea studiilor, reuşita noastră ca adulţi cu discernământ stă şi în cuvântul acesta, „culturozitate”. Care ne împiedică să ajungem apatici, să ne lăsăm pradă deziluziei, blazării. Suntem vii cu adevărat, atâta timp cât ne interesează tot ce ţine de cultură (care se referă la toate domeniile de activitate) şi civilizaţie, adică de ceea ce este creat, adăugat de om naturii, opera gândirii sale. Şi cred că în privinţa aceasta, o şcoală adevărată este aceea care-i face pe elevi, pe studenţi să găsească în învăţare, în cunoaştere o sursă de bucurie.
De aceea, mi-au plăcut şi i-am admirat, dintotdeauna, pe acei dascăli de vocaţie, care ştiu să transforme actul pur didactic într-un fel de spectacol captivant pentru inteligenţă şi sensibilitate, un spectacol al seducţiei intelectuale.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
