Se împlinesc marti o sută de ani de la naşterea, într-o mahala a Bucureştiului, a Mariei Tănase, celebra solistă de muzică populară. Cântecele ei sunt cele mai elocvente dovezi ale geniului creator românesc, fără o localizare anume (Maria „e din toate satele“, spunea T. Arghezi).
Mai puţin se ştie că primul diagnostic pus de un medic îi aparţine doctorului otorinolaringolog Costache Andone (n. 27 sept 1919, Filipeni, Bacău). Aflând despre faima sa, cântăreaţa şi-a aranjat un concert în Piatra-Neamţ, după care a cerut să fie consultată de cel mai bun specialist din Moldova anilor 1960. Acesta i-a spus direct: „Coană Marie, ai cancer laringian“.
„Nu se poate, doctore, cum poţi să fii aşa de crud cu mine?“ A izbucnit în plâns şi a pus capul pe umărul medicului, cerându-i ajutor. „Dacă nu te tratezi, mori…“, a venit răspunsul, şi mai dur. În 1963 Maria Tănase ne lăsa doar cântecele ei…
Ieri l-am sunat la Piatra-Neamţ pe C. Andone. Nimic… Pe mobil mi-a răspuns, vivace ca întotdeauna: „Sunt în Spitalul de Pneumoftiziologie din Bucureşti. Săptămâna viitoare vin acasă“. „Domnule doctor, mâine e centenarul naşterii Mariei Tănase.“ „Ooo! dar eu ar trebui să fiu acolo. Organizaţi ceva?“ „Doar un text pentru ziarul local. Ce să scriu?“ „Că era o femeie frumoasă, inteligentă şi foarte comunicativă.“ „Altceva?“ „Că am văzut ce înseamnă disperarea, în lacrimi, cauzată de un diagnostic nefast.“ „Vă aşteptăm sănătos!“
Tot ieri şi tot telefonic am aflat şi altceva, de la scriitorul Tudor Opriş: „Avea o abilitate diplomatică ieşită din comun. Venea la taică-meu, colonelul Ştefan Opriş, şi cerea bani pentru ţigănuşi şi pentru săraci. Era o fatalistă: Mi-a spus un doctor din Moldova că am cancer. Nu cred; şi-apoi ce-o fi o fi…“
Amănunte despre întâlnirea Maria Tănase – Costache Andone aflaţi duminică, 29 sept., la ora 9,30, pe TV Bacău, când se va redifuza interviul cu medicul pietreano-băcăuan.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.