Probleme aparute in sistemul informatic menit sa ajute societatile comerciale a stârnit numeroase reactii in mediile de afaceri si politice. O astfel de reactie este si cea a PDL Bacau, care apreciaza ca „o idee buna s-a transformat intr-un esec rasunator si într-un scandal pe masura.
Blocarea sistemului informatic nu este altceva decât o încercare a favorizare a unor firme prietene, dat fiind faptul ca bugetul alocat este de 500 de milioane de lei. În loc sa gasească noi solutii pentru deblocarea situatiei si sa schimbe metoda prin care sunt aprobate dosarele, ministrul de finante, Daniel Chitoiu, a decis anularea concursului si reluarea procedurii”, se arata in comunicatul Comisiei pentru Economie, Finante, Fonduri Europene si Mediu de Afaceri al PDL Bacau.
PDL considera ca metoda de aprobare a dosarelor trebuie schimbata. „Nu cine are internetul mai rapid sau pile în minister trebuie declarat câstigator, ci este nevoie sa se sprijine inteligenta antreprenoriala. De aceea, PDL este de acord cu Patronatul Tinerilor Întreprinzatori din România, care a propus ca dosarele sa fie aprobate pe baza unui concurs de proiecte, nu pe clik viteza”, se mai arata in comunicatul PDL Bacau.