Posta Româna se pregateste de cea mai mare restructurare a sa, prin concediere colectiva si, totodata, si cea mai costisitoare disponibilizare de personal de acest fel. Astfel, 3.600 de angajati intra în acest proces de restructurare care începe la 15 iulie. Salariile compensatorii ce li se vor aloca celor celor disponibilizati reprezinta o suma-record, de 70 de milioane de lei. Angajatilor disponibilizati li se vor acorda între 3 si 30 de salarii compensatorii.
Alocarea acestei sume uriase este posibila datorită emiterii unei Ordonante de Urgenta care prevede acordarea de 24 de salarii compensatorii. Se asteapta o hotarâre de Guvern pentru a se putea începe formalitatile de concediere în data de 15 iulie, iar apoi, oamenii vor fi concediati în septembrie.
Directia Judeteana de Posta Bacau va trimite in somaj circa 110 angajati de la oficiile urbane, rurale si ghiseele postale. Este in derulare actiunea de evaluare a tuturor angajatilor si, totodata, de triere a viitorilor disponibilizati. Cei mai multi angajati vizati, circa 70 de persoane, sunt oficianti, iar restul sunt factori postali. Criteriile de disponibilizare sunt evaluarea realizarii obiectivelor de performanta pe baza fiselor de evaluare aferente anului 2012, optiunea salariatului, testarea profesionala a salariatului, abaterile disciplinare inregistrate.
Valoarea unui salariu compensatoriu se stabileste ca medie a salariilor nete incasate in ultimele trei luni de activitate.