Asociatia Nationala „Cultul Eroilor” Bacau, impreuna cu militarii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta il comemoreaza, sâmbata, 29 iunie, de la ora 11.00, in Cimitirul Central, pe eroul capitan Ioan Boros, considerat a fi primul ofiter al Armatei Române cazut la datorie in preliminariile celui de-al Doilea Razboi Mondial. Vor fi depuneri de coroane, dar si un Te Deum. Pe 29 iunie 1940, cpt. Ioan Boros a cazut eroic pentru apararea Tiunutului Herta de invazia armatelor sovietice. A fost singurul copil al sotilor Ioan si Maria Boros. Parintii sai erau de conditie modesta. Tatal era crescator de oi si s-a stabilit apoi in orasul Bacau. Fiul lor a urmat cursul inferior al Liceului din Bacau, Liceul Militar din Iasi si apoi Scoala Militara de Ofiteri de Artilerie. In anul 1927, dupa absolvirea scolii de ofiteri, Ioan Boros a fost inaintat la gradul de sublocotenent. A fost cadru militar activ, fiind avansat apoi la gradele de locotenent (1931) si capitan (1938). Pentru o perioada, a predat ca profesor la un liceu militar. In iunie 1940, capitanul Ioan Boros comanda Bateria 5 de tunuri din cadrul Regimentului 16 Artilerie Bacau. Unitatea sa se afla dizlocata la acel moment in partea de nord a judetului Dorohoi. Aceasta regiune era aparata de Regimentele 16 Artilerie si 27 Dorobanti, ambele din Bacau. In procesul verbal al Regimentului 16 din 29 iunie 1940 au fost consemnate urmatoarele: “In dimineata zilei, la orele 4, localitatea Herta a fost ocupata de armata rusa, cu elemente mecanizate. (…) Capitanul Boros a incercat sa parlamenteze cu rusii, insa ei au tras focuri de arma si de pistoale omorându-l pe loc, cazând la datorie intre ostasii si tunurile Bateriei sale”. La câteva saptamâni dupa moartea capitanului s-a nascut fiica sa, Ioanita. In 1998, la prima comemorare a eroului Ion Boros, a participat si Ioanita Boros, acum medic la Constanta. In memoria sa, o strada din municipiul Bacau, din cartierul Serbanesti, poarta numele de „Capitan Ioan Boros”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.