15 noiembrie 2024

File de poveste

O vreme placuta de vara ne-a luat de brat pe noi, elevii claselor a III-a A si C din Scoala Gimnaziala „Spiru Haret” Bacau si asa am plecat in cea mai frumoasa calatorie din câte am facut pâna acum. Excursia tematica „Itinerarii nemtene”, inclusa in proiectul „Oameni, locuri, fapte”, ne-a purtat pasii prin locuri pline de istorie. Popasuri inedite am avut la Muzeul de Stiintele naturii, la Gradina zoologica, la Curtea domneasca din Piatra Neamt. Mai apoi am desfasurat o activitate in cadrul unui parteneriat cu elevii clasei a II-a din scoala localitatii Alexandru cel Bun, condusi de doamna invatatoare Catalina Jarcuta. Am patruns in doua institutii de invatamânt, una de stat dintr-un sat si una particulara din Piatra Neamt. Am stat fata in fata cu alti colegi de vârsta noastra, dar care invata in alte conditii. Prin stradania autoritatilor si a parintilor, clasele erau dotate cu table interactive, laptop-uri individuale, videoproiectoare, planse. Dascalii si elevii si-au pavoazat interiorul cu lucrari facute in timpul demersurilor didactice, extracurriculare sau de proiect. Darurile pe care ni le-am facut unii altora sunt nepretuite. Fascinati, am dat mâna cu istoria, geografia, literatura. Ctitorii ale domnitorilor moldoveni, creatii ale scriitorilor, ne-au impresionat. Doamnele invatatoare Clemansa Mauca si Sofrone Simona ne-au povestit cum s-au nascut formele de relief, lacurile. Am vazut la fata locului cum „fumeaza” padurea, care e circuitul apei in natura, ce specific au vegetatia si fauna, in functie de locatie. Plimbarea cu vaporasul pe lacul Izvorul Muntelui si nu numai ne-au aratat inca o data, daca mai era nevoie, ca omul este responsabil de tot ceea ce este in jurul sau, bun sau rau. Maretia barajului era dovada ingeniozitatii, dar „marea” de gunoaie plutitoare era dovada neglijentei crase. Daca pâna acum nu stiam de ce lumineaza becul si functioneaza aparatura electronica, dupa vizita la Hidrocentrala Stejarul, ne-am edificat. Ziua a fost prea scurta pentru ceea ce puteam vedea in jurul nostru, iar acum vorbele sunt prea sarace pentru a cuprinde tot ceea ce ne-a intrat in minte si in suflet in asa scurt timp. De un singur lucru suntem siguri: nimeni si nimic nu ne va sterge amintirea unei zile minunate.
Anamaria Boboc si Georgiana Prisacaru, clasa a III-a A, Scoala Gimnaziala „Spiru Haret” Bacau






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014