Este eleva in clasa a X-a A, la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau. Aici invata … meserie, dupa cum ii place sa spuna. Poate e greu de crezut, dar vorbim de Eliza Ana Dragoi, o fata frumoasa, firava, mereu pusa pe sotii, energica, plina de viata, care cânta …la tobe. Si nu numai. La tot ce inseamna instrument de percutie. Si da, invata meserie inca din liceu, sub rigoarea pregatirii profesorului ei Dan Asofiei, pentru ca asta vrea sa faca toata viata. Sa cânte la tobe.
Am remarcat-o pe Eliza in mai multe spectacole. Nu lipsea de la niciun concert pregatit de Colegiul National de Arta „George Apostu”, unde este si eleva. Nu aveam cum sa nu o admir. Asa gingasa, frumoasa, serioasa, atenta, am vazut-o de dupa tobele ei mari, la care batea cu o naturalete iesita din comun, pe ritmuri cunoscute si mie. Practic, acolo, era in lumea ei. De fiecare data. Acolo pe scena, pe oricare scena. Nici nu m-am mirat când am aflat ca a obtinut zeci de premii, ca e olimpica nationala, ca are deja formatia ei, ca iubeste muzica rock, ca vrea sa devina un tobosar renumit in toata lumea.
A dat „doua bete” la tobe si s-a indragostit iremediabil
Am cautat-o si la scoala. Am gasit-o in sala de percutie a liceului. Unde altundeva? Se „antrena”. Mi-a facut cunostinta cu marimba, cu vibrafonul, ci bongos-urile, castanietele, cow-bell-urile si, bineinteles, tobele ei. La toate cânta, pe toate le stapâneste ca si cum ar face parte din fiinta ei. Pe masa era geanta plina cu bete. Bete simple de tobe, zeci de perechi, dar si bete cu mot colorat mov, albastru, galben, pe care le foloseste la marimba. A…si maturitele, „dar acestea sunt pentru muzica jazz”, imi explica. E in largul ei. Asa aflu ca are trupa „Sectia 2” sau „Opt si un sfert”, de jumatate de an, ca a participat si la festivalurile de motoare, ca studiaza percutia din clasa a V-a, ca e cooptata la Filarmonica Bacau, ca si colaborator, ca e tobosarul fanfarei liceului. „Asa a inceput totul. Prima oara am intrat aici cu un coleg, care cânta la marimba. Mi s-a parut prea melodios. Dar apoi, la câteva zile, am vazut niste tobe intr-un magazin, am dat doua bete si, gata, m-am indragostit pur si simplu de ele”, ne spune Eliza.
La inceput a fost pianul
E eleva la Arta din clasa I. A inceput cu pianul. Dupa patru ani insa s-a transferat la percutie. Asa ca a adunat de atunci 10 ani de pian si cam 6 de percutie. „Dar pianul e secundar”, tine sa precizeze. Ii este alaturi mereu si o pregateste profesorul Dan Asofiei, care, desi foarte tânar, este un dascal care tine la rigurozitate, la munca si la seriozitate. „Doar asa obtii performanta”, explica Eliza. Este o fire foarte energica, de altfel de aceea a ales si tobele, sa-si descarce cumva energia. „Aici ma regasesc, imi place mult zgomotul, nu pot sa stau deloc. De aceea poate ma intelegeti de ce imi place muzica rock, in special Rammstein, iar pe Metallica am inceput sa invata sa cânt balade. Bineinteles cu preferata tuturor, «Nothing else matters». Dar ma inspir si din jazz, chiar si din muzica comerciala. Imi aleg ritmurile si apoi ma duc la tobe si cânt cum imi place. Asta când ma joc. Când studiez, vorbim de note, de partituri, de tot ce trebuie”.
Prin muzica vrea sa vada lumea
Ne marturiseste ca mica fiind, nu se vedea deloc facând asta. Se vedea asa, un mic artist, pe o scena mare, prea mare la acea vârsta, dar nicidecum cântând la instrumente de percutie. „Insa acum am realizat ca asta vreau sa fac toata viata. Am tobele mele acasa, este cadoul pe care mi l-a facut tata, vecinii ma iarta când exagerez, prietenii sunt incântati, familia e cu mine. Ce-mi lipseste mai mult? Scena. Marea scena internationala. Asta imi doresc. Prin muzica sa vad toata lumea, sa calatoresc si sa cânt”, ne-a mai declarat sincer Eliza. Isi doreste sa ajunga pentru inceput in Germania, pentru ca acolo, dupa parerea ei, se face cea mai buna muzica. Dar pâna atunci trebuie sa termine scoala (anul trecut a terminat cu 9.94, iar anul acesta e tot pe acolo) si apoi sa urmeze Conservatorul, la Bucuresti. Pâna atunci se bucura alaturi de coechipierii din trupa ei, la fiecare concert pe care il sustin cu totii. In oras, in cluburi, pe terase, la party-uri, in pub-uri, oriunde se poate face galagie. Pentru ca ea prin asta traieste. Prin muzica si galagie. Asa isi gaseste forta de a invinge mereu. Hai, inca doua bete. Asa ca de final. Dum, dum.
Ce ii place?
Sa se plimbe cu rolele, sa faca shopping cu fetele, sa calatoreasca, sa piarda notiunea timpului uitându-se la filme (in special cele de groaza) si sa râda alaturi de surioara ei mai mica, la desenele animate.
Ce nu-i place?
Aici e foarte categorica. Minciuna si nepunctualitatea.
Motto-ul ei:
„Muzica este vibratia iubirii pe intelesul fiecarei inimi!”
