24 decembrie 2024

ISJ – Inspectoratul Situatiilor Jenante

Am cunoscut in viata mea multi dascali – de toate vârstele si toate disciplinele – stiutori de carte, iubitor de minte tânara/harnica si cu har de pedagog, iar aceasta cunostinta m-a ajutat sa fiu si eu mai breaz pe aceasta lume. Dincolo de foloasele mele, am observant ca prea putin dintre ei au fost ori sunt in fruntea trebilor cele grele ale scolii bacauane, mai ales. Ici-colo câte un director, câtiva inspectori, vremelnic vreo doi “generali”, in rest, doar oameni cu catalogul sub brat, apucând zi de zi pe Golgota asumata a luminarii viitorimii. M-am intrebat si i-am intrebat cum se face ca ei, cei ce sunt temelia inca tare a invatamântului, sunt mereu sariti când e vorba de o functie care sa dea si puterea indreptarii multelor strâmbatati din sistem. Cei mai multi dintre invatatori si profesori m-au privit blând, fara a-mi raspunde decât printr-un zâmbet ce cuprindea intelepciune, dragoste si puterea celui ce stie ca va sta intotdeauna cu fruntea sus. Unul dintre ei mi-a spus: “Draga, tu crezi ca noi avem vreme sa ne ocupam de prostiile astea cu functii pe la Inspectorat, noi trebuie sa facem scoala!” Ei bine, despre acesti fauritori de Românie a viitorului si despre minunatii lor elevi scrie DESTEPTAREA in fiecare zi. Si ne place! Si o sa o facem cât timp va mai fi in Bacaul asta abecedar si tabla inmultirii! Numai ca, mai exista vreo câteva  personaje care populeaza sistemul, vremelnic si accidental aruncate in birouri de sefi, care nu-si inteleg rostul si, mai grav, cred ca nici rostul scolii nu-l mai stiu. Comasate (ca sa folosesc un termen de trista amintire) in Inspectoratul Scolar Judetean, pe scurt ISJ, aceste prelungiri de cele mai multe ori inutile ale invatamântului bacauan se cufuresc ori de câte ori ziaristii scriu despre contraperformantele lor, dovedite cu probe chiar de ei isisi oferite. Scremetele lor penibile nu sunt decât dovada ca nu inteleg deloc, dar deloc!, parteneriatul pe care cotidianul nostru l-a propus si l-a asumat in raport cu dascalii si elevii. Nu cu ei, pentru ca ei conteaza doar ca sa intocmeasca statistici in timp de examene. Apropo de statistici, ii rugam furmos pe cei platiti din bani publici sa nu ne blocheze accesul la informatie! Am mai vazut viteji din acestia, care dupa ce-au primit un sut in fund se gudurau pe lânga ziaristi sa-i bage in seama. Invatatoare,educatoare, profesoare si profesori, elevi de toate vârstele scriu in DESTEPTAREA si o citesc. Asta inseamna ca noi contam mai mult decât Inspectoratul Situatiilor Jenante provocate de obtuzitate si infumurare. Vedeti ca USL (Uniunea Slabiciunilor in Lant) pare a se cam farâmita! Unde o sa fiti voi dupa aceea?



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img