E mare tevatura, zilele acestea, pe seama salariilor pe care sefii companiilor de stat le câstiga luna de luna. Sunt bani pe care unul ca mine sau ca dumneata, cititorule, daca reusim sa ne tinem bine de firul subred al salariului mediu pe economie, ii câstigam in vreo trei-patru ani. Ei intr-o luna, noi in trei ani. Ei au de ineplinit criterii de performanta. Bunaoara, seful de la CN CFR SA, unde e leafa cea mai grasa din toate companiile de stat, duce povara a 14.500 de euro lunar. Un alt salariu urias, de 9.000 de euro, a fost si este al sefului de la CFR Marfa, desi compania nu a avut in timpul domniei sale nici un contract cu vreun nou beneficiar. Acesta este un criteriu de contraperformanta, dar la stat se admit si astea. Se stie, CFR Marfa a deraiat si multi destepti de la Guvern sau aiurea se opintesc sa o repuna pe sine. S-a schimbat directorul si se spune acum ca isi merita banii, fiindca deja a adus vreo contracte noi de 90 de milioane de lei. Luam informatia ca atare, fiindca nu avem cum sa evaluam munca omului, decât, poate, dupa ce americanii sau nemtii se vor ruga la el sa le impartaseasca secretul managementului sau de success.
Directorul de la Posta e la fel de bine rasplatit pentru performanta. Da oamenii afara, inchide ghiseele, pune clientii pe drumuri, masinile sale pierd pe drum sacii cu bani de pensii, serviciile sunt la pamânt. Toate acestea sunt contraperformante din punctul de vedere al publicului. Ministrul Comunicatiilor vede situatia pe dos si spune ca sunt performante, fiindca a reusit sa mai reduca din pierderile Companiei. Asadar, chipurile, isi merita si acesta muntele de bani.
O cu totul alta viziune are premierul, care ieri spunea ca lumea nu intelege bine nici justificarile pentru salariile mari, dar nici salariile nu ar trebui sa fie atât de mari, drept pentru care ar vrea sa le reduca drastic. Ceea ce sa ne indoim ca va reusi, intrucât birocratia si inertia sistemelor de stat au zadarnicit multe astfel de porniri eroice.
Hazliu-amar in povestea lefurilor uriase este ca acestea sunt rodul unor negocieri intre manageri si politrucii tonti de prin ministere, in urma carora se incheie documente ce contin asa-zisele criterii de performanta de indeplinit. Sau de neindeplinit, ca e totuna.
Visati la o leafa de 40.000 lei lunar? Nu va opreste nimeni. Aveti stabilite criterii de performanta sau singurele criterii sunt ziua-lumina si rezistenta fizica? V-ati negociat vreodata salariul? Daca tot va plângeti de lefurile mici, de ce nu cereti mai mult patronului? Va e frica sa nu va pierdeti locul de munca? In lumea lor, care uneori se intersecteaza cu a noastra, nu exista asemenea probleme.
