28 noiembrie 2024

Târg de joburi pentru tinerii bacauani

Studentii de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau au fost asteptati, ieri, la un târg de joburi organizat de catre Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Bacau in parteneriat cu institutia de invatamânt. Firmele si-au prezentat ofertele iar cei care sunt hotarâti sa munceasca si-au depus CV-urile. La eveniment au putut participa si cei care au absolvit deja.

Organizatorii au adus la sediul universitatii reprezentantii mai multor firme din judet care le-au prezentat studentilor, si nu numai, oferta de locuri de munca sau chiar de practica, pentru cei care doresc sa-si cunoasca profilul pe care-l studiaza si dincolo de teorie. S-au depus CV-uri si s-au furnizat informatii insa numarul studentilor care au participat la eveniment nu a fost atât de mare. Asta si pentru ca multi dintre ei nu s-au intors din minivacanta de Paste. Si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau a fost reprezentata prin mai multi consilieri care au oferit informatii pretioase celor interesati. Tinerii au putut afla si cum se pot angaja pe perioada vacantei cu subventie de la stat. Unii studenti au studiat oferta, altii isi faceau curaj sa dea ochii cu angajatorii dar au fost si tineri care nu au fost interesati de un loc de munca. La acest eveniment au participat 15 firme din mai multe domenii de activitate si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca care a prezentat oferta de joburi la momentul actual atât in judet cât si in strainatate. Potrivit oficialilor de la aceasta institutie, anul trecut aproape 500 de absolventi s-au angajat. In curând vor termina studiile in jur de 1.500 de studenti si masteranzi.



 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014