Cozonacul, de la egiptieni la… Minulescu

Egiptul antic a fost prima cultura care a lasat dovezi ale unei adevarate pasiuni pentru gatit. Egiptenii au inventat si dezvoltat metode sigure de a gati si primele forme de cuptoare, in care preparau o mare varietate de feluri de pâine. Grecii au preluat de la egipteni si interesul pentru bucatatarie, drojdia de bere si aluaturile dospite. Cu certitudine, grecii mâncau cozonac. Il faceau cu miere, stafide si nuca. Cozonacul grecesc se numeste plakous. Drojdia, pâinea dospita si cozonacul au fost „furate” de la greci de catre romani, care au adaugat in cozonac fructe uscate. La inceput au fost doar doua varietati numite libum si placenta, de la cea din urma venind termenul pasca, din prezent. Libum era un cozo­nac mic, folosit ca ofranda adusa zeilor. Mai târziu au aparut variante consumate si de oameni, nu doar de… zei. Placenta, mult mai elaborat, este un cozonac cu brânza, cu stafide si alune, care era servit impreuna cu un vin dulce. Desi au luat drojdia de-a gata de la greci si de la egipteni, romanii au fost cei care au descoperit toate posibilitatile pe care le ofera drojdia adau­gata aluaturilor, devenind ast­fel adevaratii maestri patiseri. In Evul Mediu brutarii euro­peni faceau foarte des cozo­naci cu fructe uscate, pentru ca tineau mai mult timp. In Marea Britanie, prima reteta de cozonac apare intr-o carte de bucate in 1718, cu recoman­darea de a fi copt in forme lungi si inguste, recomandare care a ramas valabila si in zile­le noastre. Francezii, cei care in secolul al XIX- lea au adau­gat al treilea fel la masa, „desertul”, sunt cei care au pus in valoare cozonacul, mai mult decât altii.

Cozonacul românesc se caracterizeaza printr-o mare varietate de retete. Fiecare regiune istorica are o reteta, dupa cum, de multe ori, chiar si fieca­re familie are una, transmisa din generatie in generatie. Din punctul de vedere al formei, cozonacii pot fi drepti sau rotunzi, simpli sau impletiti. In Moldova sunt specifici cozo­nacii rotunzi si inalti (numiti babe), a caror com­pozitie contine pâna la 20 de oua, unt, coji rase de lamâie sau/si portocale si stafide. In Ardeal se pregatesc mai ales cozonacii cu mac si o varianta cu influente germane, cu zahar ars, mult unt si nuca tocata mare.

Rasfoind prin… istoria sprintara a cozonacului, aflam ca maestrii cofetari din Sankt Petersburg au realizat in 2011 un cozona urias, cu o greutate de trei tone si o lungime de 20 de metri, potrivit agentiei Ria Novosti. Denumit kulich, in limbaj popular, realizat dupa o retea ruseasca traditionala, acesta este un element de baza pe masa rusilor in seara de Paste, alaturi de ouale rosii si de pasca.

La noi, cozonacul apare in proverbe si zicatori, ca un reper important. Uneori este chiar favoritul poetilor, ca la Ion Minulescu: „Si iata cum iubita mea, / In noaptea când ma parasea, / N-avea sa-mi lase la plecare / Decât un pat pe trei picioare / Iar in dulapul din sufragerie / Un sfert de cozonac cu nuca / Si-o scobitoare-nfipta-n el “… Nici George Topârceanu nu scapa ocazia: „Astazi in sufragerie / Dormitau pe-o farfurie, / Necajite si mânjite, / Zece oua inrosite /(…) Zise-un ou rotund si fraise / Lânga pasca cu orez./ Si schimbindu-si brusc alura, / Toate-au inceput cu gura: / – Pân’la urma tot nu scap! / – Ne gateste de parada. / – Ne ciocneste cap in cap / Si ne zvârle coaja-n strada… / – Ce rusine! / – Ce dezastru! / – Preferam sa fiu omleta! / – Eu, de m-ar fi dat la closca, / As fi scos un pui albastru… / – Si eu unul violet… / – Eu, mai bine-ar fi sa tac: / Asa galben sunt, ca-mi vine / Sa-mi inchipui ca pe mine / M-a ouat un cozonac!…”
Controversata regina a Frantei, Maria Antoaneta, a ramas in memoria publica prin fraza despre care unii spaun ca ar fi rostit-o: „Daca n-au pâine, sa manânce cozonac!”. La vremea când ar fi fost spuse aceste vorbe, in Franta era mare foamete, iar populatia saraca traia in regim de revolta. Aceste vorbe ar fi fost rostite de Maria Antoaneta, pe când aceasta privea, pe 5 octombrie 1789, multimea rasculata lânga palatul Versailles. Cu toate acestea, spun multi istorici, nu exista nicio dovada in sprijinul acestei asertiuni.Unii istorici spun ca vorbele acestea circulau prin Franta, ca folclor, de mai multa vreme…