Peste 80 de participanti, membri ai Lions Club <<Sfântu Gheorghe>> din Bacau, elevi de la Colegiul Economic <<Ion Ghica>>, de la Scoala Speciala <<Maria Montessori>> (ambele, din municipiul resedinta de judet) si de la Scoala Gimnaziala din comuna Manastirea Casin au participat la o actiune de plantat puieti. Cei prezenti la aceasta activitate au aflat amanunte despre îngrijirea copaceilor precum si despre plantarea lor la Pepiniera de la Pietroasa (Manastirea Casin), care a asigurat cei 500 de puieti care au fost plantati în n punctul numit ”Lunca Irinei”. Prof. Adrian Nastac, presedintele Lions Club “Sfântul Gheorghe” Bacau, ne-a declarat despre actiunea de împadurire de la Manastirea Casin: ”Aceasta actiune s-a constituit în a treia etapa a unui proiect demarat de clubul nostru în urma cu 3 ani. Noi am numit acest proiect <<Aprilie verde>>.” Gabriel Apreutesei, primarul comunei Manastirea Casin, a spus: ”Salut ideea membrilor clubului bacauan de a desfasura asemenea activitati, ce sunt foarte frumoase si educative. Am avut si acum, ca întotdeauna, sprijinul Scolii Gimnaziale si a Ocolului Silvic din comuna.” O surpriza la aceasta actiune de împadurire a fost prezenta gimnastei Diana Chelaru, medaliata a Olimpiadei de la Londra de anul trecut. ”Am plantat copacei împreuna cu aceasta minunata echipa si în mod sigur voi participa si în anii viitori la actiuni de împadurire. M-am atasat foarte mult de acest grup”, a marturisit gimnasta Diana Chelaru, pe care comunitatea locala a distins-o cu titlul de „Cetatean de onoare” a comunei Manastirea Casin.