Ministrul Agriculturii a gasit Bacaul
Daniel Constantin, presedintele PC, s-a intâlnit, joi seara, cu liderii organizatiilor din Moldova. Consfatuirea a avut drept scop pregatirea Conferintei Extraordinare din septembrie si a europarlamentarelor din 2014. Daniel Constantin a venit insotit de Bogdan Ciuca, vicepresedintele partidului.
Presedintele PC, Daniel Constantin, care este si ministrul Agriculturii din 2012, a venit, joi, in Bacau pentru a se intâlni cu liderii organizatiilor din opt judete. Evenimentul a avut loc la Centrul de Afaceri “Mircea Cancicov”. Scopul deplasarii a fost si profesional, si politic. Aspectul profesional s-a rezumat la vizita efectuata holdingului Agricola International, unde a fost ghidat de Viorel Hrebenciuc, deputat PSD. A urmat intâlnirea cu liderii zonali ai PC, la care ministrul a intârziat doua ore. Discutiile au vizat pregatirea Congresului Extraordinar al PC din toamna si a europarlamentarelor din 2014. Comanda la mine, „trebuie sa reorganizam partidul” si „sa câstigam alegerile”, cam asa a glasuit Constantin. In judetele in care organizatiile au presedinti interimari vor fi organizate conferinte judetene. Nu e cazul PC Bacau, care a avut alegeri in 2011, in functia de presedinte fiind reales deputatul Constantin Avram. Ministrul a laudat filialele Galati si Bacau, pe modelul carora vor fi reconstruite si celelalte „pentru ca partidul are un potential de dezvoltare, important este sa-l valorificam.” Intrebat despre discutiile de la Agricola International, ministrul a explicat ca principalele dificultati ale producatorului sunt cauzate de piata neagra si concurenta neloiala. Joi seara, dupa consfatuirea cu liderii judeteni ai PC, Daniel Constantin s-a intâlnit cu Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România (LAPAR). „Am abordat doua mari probleme care ii framânta pe fermieri: vânzarea terenurilor agricole catre straini si infiintarea Camerelor Agricole. Ni s-a facut invitatia sa delegam niste specialisti din LAPAR pentru a participa la o echipa de lucru a MADR”, a declarat ing. Baciu. Seful MADR a fost de acord cu LAPAR, dar a invocat pozitia celor de la Bruxelles, care nu ar privi cu ochi buni restrictionarea vânzariilor. „Atunci am propus o intâlnire in trei, ministrul Agriculturii, reprezentantii LAPAR si comisarul european Dacian Ciolos, iar ministrul Daniel Constantin a acceptat”, a afirmat Laurentiu Baciu.
„Organizatia PC din judetul Bacau este o organizatie de frunte, cu care ne mândrim, o echipa care s-a intarit pe parcursul ultimilor ani si care reprezinta, astazi, un model pentru colegii din Moldova.”
Daniel Constantin, presedinte PC
„E o situatie generalizata la nivelul intregii industrii si trebuie sa intervenim in cel mai scurt timp cu masuri care tin de politica fiscala, asfel incât sa sprijinim toate sectoarele industriei alimentare care au, astazi, anumite dificulati generate de o competitie neloiala si evaziunea fiscala in crestere.”
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale