Pompierii bacauani au luptat inca de joi seara sa lichideze un incendiu de vegetatie uscata izbucnit in zona Pârâul Sarat, din comuna Oituz. Peste 75 de persoane, pompieri de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau, pompieri voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta al comunei, precum si 20 de lucratori silvici au actionat pentru stingerea focarelor. Oamenii au fost transportati la locul incendiului cu trei masini de teren, pentru ca zona este greu accesibila. In total, flacarile au mistuit 4 hectare de vegetatie. Interventia a fost cu atat mai riscanta, cu cat zona este cunoscuta ca fiind bogata in proiectile ramase neexplodate din timpul razboiului. „În vederea eliminarii riscului de producere a unor explozii ale munitiei ramase neexplodata provenita din timpul conflictelor militare, la fata locului s-a deplasat si echipa pirotehnica a inspectoratului, compusa dintr-un ofiter si un subofiter, care au cercetat zona”, a spus lt. Andrei Grecu, purtatorul de cuvânt al ISUJ Bacau. Interventia a fost coordonata personal de generalul Mihai Simionescu, inspectorul sef al ISUJ Bacau. (Geta P.)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.