15 noiembrie 2024

Jandarmii bacauani vor asigura ordinea la meciul dintre FC Vaslui si Lazio Roma

Peste 250 de jandarmi din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau vor asigura masurile de ordine publica la meciul de fotbal dintre echipele F.C. „Sporting” Vaslui si S.S. Lazio Roma, partida care se va disputa joi, 1 decembrie 2011, începând cu ora 22.05, pe stadionul Ceahlaul din municipiul Piatra Neamt.
Având în vedere importanta acestei partide, respectiv calificarea în etapa urmatoare în cadrul grupelor „Europa League”, la aceasta manifestare se preconizeaza participarea unui numar mare de spectatori – suporteri ai echipei F.C. „Sporting” Vaslui, suporteri ai echipei S.S. Lazio Roma, precum si spectatori din municipiul Piatra-Neamt.
Miercuri, 30 noiembrie 2011, Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau va organiza la Piatra Neamt sedinta de cooperare a fortelor implicate în asigurarea masurilor de ordine publica. „În cadrul sedintei de cooperare vor fi stabilite detaliile privind organizarea masurilor de securitate realizate de catre toate structurile M.A.I. implicate în acest eveniment. La sedinta vor participa responsabili ai fortelor implicate – jandarmi, politie, situatii de urgenta, reprezentanti ai societatii de paza, precum si alte structuri cu atributii în domeniu. În cadrul sedintei vor fi stabilite, de comun acord, în detaliu regulile privind accesul în stadion al spectatorilor, comportamentul acestora în interiorul stadionului si în exteriorul acestuia precum si alte aspecte referitoare la buna desfasurare a acestei partide”, a declarat maior Marius Taranu, de la Compartimentul informare si relatii publice al Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau.
Premergator acestei competitii, Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau va asigura prin masuri specifice, în cooperare cu structuri de politie, supravegherea traseelor de deplasare a celor doua echipe si a suporterilor; de asemenea, vor fi adoptate dispozitive specifice pentru asigurarea masurilor de ordine publica în zona Aeroportului International „George Enescu” Bacau, pe timpul sosirii / plecarii echipei oaspete, prevenirea si combaterea unor acte si fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice pe traseul de deplasare de la Bacau la Piatra Neamt si retur, înainte, pe timpul si dupa terminarea partidei de fotbal, în zona imediata si apropiata a stadionului, protectia suporterilor echipei F.C. Vaslui pe traseul de deplasare de la Vaslui la Piatra Neamt si retur. (D.V.)






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014