Ciuma moderna

Sunt foarte mâhnita de urâtele gâlcevi din lumea culturala, chiar daca eu n-as folosi o expresie atât de radicala, cum e cea a lui Mircea Cartarescu, el sustinând ca e vorba despre un adevarat „razboi cultural”. Pentru ca lucrurile se intorc asupra unei intregi bresle, si in sensul acesta am gasit un proverb oriental foarte graitor: „Daca-ti vorbesti de rau casa, ea se va prabusi peste tine”. Dar, din nefericire, n-am cum sa nu recunosc faptul ca la noi e foarte activa cultura invidiei, ca manifestarile ranchiunei confratilor capata, adeseori, aspecte feroce. Prea multi resentimentari se invârtesc prin aridul peisaj cultural de la noi, având ambitii, pretentii, fite caraghioase si vanitati de o stupiditatea hilara. Nu mi-au placut niciodata prozelitismul, servilismul, taberele, gastile, si adversitatile fatise, cu ridicole, dar si periculoase denaturari si derapaje, n-am fost nici de partea lui Nicolae Manolescu, nici de partea lui Eugen Simion, nu m-am numarat printre cei care au aderat la miscarea papioanelor, n-am legaturi directe cu ceea ce se intâmpla (si s-a intâmplat) la ICR, n-o fac pe interesanta bagându-ma in fata ca sa tot semnez petitii (o noua moda, foarte raspândita acum), desi le-am primit intotdeauna pe adresa mea de e-mail. Pentru ca nu mi-am dorit altceva decât sa ramân eu insami, si sa pot judeca lucrurile fara parti-pris-uri, pastrând o necesara distanta, proprie (si propice) luciditatii. Dar, citind, informându-ma asupra chestiunilor arzatoare, inclin sa le dau dreptate acelora care constata ca avem de-a face, inainte de toate, cu o veritabila patologie intelectuala. Intr-un editorial din „România literara”, Nicolae Manolescu (atacat furibund, in ultima vreme, de pe mai multe planuri) spunea, cu mare amaraciune, ca bântuie pe la noi o viroza intelectuala impotriva careia nu avem, din pacate, vaccin. O viroza care se manifesta in mod agresiv si declanseaza epidemii grave. „Cea mai grava se numeste ura. Ura noastra cea de toate zilele. Ciuma moderna”. Care duce la un soi de canibalism, oamenii rupând cu dintii unii din altii, sfâsiindu-se cu ferocitate. O ferocitate atât de distincta, de ravasitoare, infatisata, de pilda, in imagini greu de uitat, in neagra utopie din spectacolul lui Silviu Purcarete „Calatoriile lui Gulliver”. Ura, alimentata de invidie, de neputinte, de frustrari, de sentimente de revansa, de interese personale sau de grup, are efecte devastatoare. Pentru ca ura nu construieste, ci destrama, distruge. Fara a pune nimic in loc. Iar asta ma inspaimânta cel mai tare.