Natura parca ar incerca sa compenseze cu frumusetea ei saracia pronuntata din estul judetului Bacau. Cel putin pe Valea Berheciului, dealurile, vaile, vegetatia se imbina intr-un peisaj magnific, prea putin remarcat de trecatorii prin zona si cu atât mai putin de localnici, prea ocupati cu grijile traiului. In satul Obârsia, bunaoara, ajungi dupa 29 de kilometri parcursi de la Bacau, pe o sosea de buna calitate, serpuind pe dealuri si printre paduri, dar si pe lânga altadata vestita livada Godovana, ajunsa acum o rariste de pomi batrâni.
Satul propriu-zis nu are la soseaua principala decât doua case, iar semnele de intrare si iesire sunt la 200 de metri unul de celalalt. Asadar, il poti rata usor, daca nu observi ca spre stânga, din drumul principal, se desprinde un drum de tara, de-a lungul caruia se insira gospodarii ascunse intre copaci. Localitatea e straveche, inca de când pe aici isi faceau mendrele tatarii. A avut si zile mai bune, dar acum a ajuns la numai vreo 60 de gospodarii locuite, multe de batrâne vadane.
De altfel, cel mai important eveniment social al comunitatii, slujba duminicala, mai aduna la biserica doar vreo 10-11 batrâne. Scoala s-a desfiintat, fiindca nu mai sunt suficienti copii, iar cei care mai sunt trebuie sa mearga patru kilometri pâna la scoala din Izvoru Berheciului. “In sat se mai aude larma de copii doar când e vacanta. Atunci vin acasa si cei trei nepotei, de la Bacau, iar tipetele lor de joaca mai anima atmosfera. Lumea a plecat din sat, iar cei ramasi sunt tot mai batrâni”, spune nenea Gica, un localnic.
De la Cocolia pâna la Analoaga
Daca te urci pe o culme inalta, cum ar fi cea a Marastilor, vezi toata zarea, iar frumusetea si maretia naturii iti taie respiretia. Peste tot dealuri inalte, acoperite de pâlcuri de padure, parte a Colinelor Tutovei, iar spre sud se deschide Valea Berheciului, pâna unde vezi cu ochii. Localnicii au dat nume pitoresti imprejurimilor: Cocolia, Analoaga, Capu Dealului, Dupa Deal, Pe Deal, La Hotar, La Nuc, La Spori, La Coada Iazului. Si padurile au nume interesante – Bulau, Puschebea, Blanarita, Rediu lui Bârsan – si sunt pline de misterti, caprioare, iepuri, vulpi, dihori si cine stie ce alte vietati salbatice. Au fost si lupi pâna acum vreo 50 de ani, dar faceau prapad la stâne, iar oamenii i-au lichidat. Acum, doar jderii mai dau iama prin poiete si lasa in urma prapad de oratanii sugrumate.
Trocul, motorul economiei rurale
Si cum sa nu-i fi lichidat pe lupi, când fara cresterea animalelor nici nu s-ar concepe traiul aici. In unele familii nu exista nici un venit constant, iar altele primesc doar câte o pensie amarâta. Oamenii isi produc in propriile gospodarii hrana – brânza, lapte, carne, oua, dar si bautura, pâna si la doua tone de vin de gospodarie. Si gradinile de legume sunt la mare pret, dar seceta de anul trecut a lovit fara crutare. Dar oamenii tot au cumparat de la Bacau legume si au pus zacusca sau vinete la congelator, sa aiba de mâncare mai ales in vreme de post, cum e si acum. Trocul este motorul economiei rurale, iar din vânzarea unor produse sau a animalelor din batatura se obtin banii necesari pentru plata impozitelor, pentru lemne si pentru alte nevoi.
Natura insa pare ca vrea sa ascunda, macar sa compenseze toate neajunsurile lumesti. Chiar si cum, când primavara inca se lupta sa cucereasca teritorii, iar muguri timizi readuc satul la viata. Dar mai ales vara, când lumea satului dintre dealuri pare idilica, asa cum este ea ascunsa de vegetatie, ziua inecata in liniste, seara animata de concerte de greieri.
