Artistii si Puterea

Ca toti oamenii, si artistii sunt sub vremi. Pentru ei, insa, incercarile sunt mult mai dure, mai cu seama in timpuri de dictatura, când libertatea de creatie le este dramatic ingradita. Cum sa te exprimi cu adevarat, sa dai frâu liber imaginatiei, eului creator, când trebuie sa te supui directivelor partidului unic, sa ilustrezi „maretele realizari si idealuri comuniste”, sa respecti „indicatiile pretioase” venite de sus? Sunt lucruri greu de inteles astazi pentru generatia tânara, intr-un timp al unei libertati neingradite, al lipsei totale de cenzura ideologica. M-am uitat atenta la cei câtiva liceeni prezenti la vernisajul expozitiei „Arta proletcultista” de la Galeriile Alfa, si am avut impresia ca nu pricep mai nimic din ce se intâmpla acolo, ceea ce este si firesc, intr-un fel, ei netraind acele vremuri. Dar e bine sa afle (iar expunerea doctorului in istorie Anton Cosa a fost una binevenita, temeinica, bine documentata, pertinenta) si sa stie câteva lucruri esentiale despre un timp potrivnic oamenilor, tendintelor naturale ale sufletului omenesc. Pentru ca numai neuitarea ne fereste de repetarea trecutului. Regimul comunist a fost unul dezgustator, oribil, intemeiat pe teroare si santaj, cerând imperativ inregimentarea, servirea idealului comun prin eficienta propagandistica. De aceea, omul platea mult pentru autorul, creatorul din el. Dar putea el oare sa renunte sa existe, sa se manifeste intr-o forma sau alta? Desigur, nu, dar pentru fiecare, epoca dictaturii rosii a fost o teribila incercare, multi facând pactul cu diavolul. Artisti de mare renume au facut compromisuri, au dat cerberului halca de carne pentru a-si trece opera. Sunt ei de condamnat? Nu cred, si nu iau acum in discutie cazurile unor indivizi infernali, turnatori josnici, delatori de profesie, profitori abjecti ai unui regim discretionar. Ma gândesc doar la cei care faceau eforturi supraomenesti ca sa reziste, sa se compromita cât mai putin, pentru ei, suprema arta fiind adaptarea la realitate, limitarea raului, cât era cu putinta, evitarea sinuciderii intelectuale sau chiar fizice. Captivi ai timpului lor, artistii erau obligati sa traiasca in relativ si nu in absolut, fiind marcati, stigmatizati de un sistem care corupea moral. Dar au existat, neindoielnic, diferite grade ale cedarilor din perioada „ciumei rosii”. Si, cert este, artistii autentici s-au salvat. Chiar când au executat lucrari „pe linie”, la comanda, facând arta angajata, cu mesaj militantist, pe teme impuse, ei nu au abdicat de la cerintele profesiei, nu si-au tradat talentul. Ceea ce este vizibil in expozitia de la Galerile Alfa, cu lucrari din patrimoniul Muzeului de Arta Bacau. Dincolo de teme (peisaje industriale, fabrici, uzine, cooperative agricole, scene de lupta cu partizani, greve, portrete de conducatori, de lideri politici ai momentului, precum Gheorghe Gheorghiu Dej, de muncitori si muncitoare fruntase, etc.) din lucrarile de pictura, grafica, sculptura semnate de Nicolae Darascu, Nicu Enea, Vasile Gorduz, Dan Hatmanu, Iacob Lazar, Ion Musceleanu, Bradut Covaliu, Marcel Chirnoaga, Olimpia Alexandru Rusu, Ion Burdujoc, Ilie Boca, Stefan Pristavu si altii, ceea ce ramâne este puterea artei, talentul si stilul artistului, capabile de a transmite mesaje, emotii. Care infrunta „dintele vremii”, crustându-ne memoria afectiva cu marturii personale din lupta artistului cu Puterea.