Edilul sef a facut recurs la Tribunalul Bacau iar magistratii de aici au decis ca poate fi lasat in libertate. Are insa interdictie sa paraseasca tara. In ceea ce-l priveste pe Ion Cristian Viscreanu, administratorul SC Comnef, acuzat de complicitate la faptele savârsite de primar, a fost arestat pentru 29 de zile.
Ionel Turcan, primarul comunei Horgesti, a fost lasat in libertate de catre magistratii de la Tribunalul Bacau. Miercuri s-a judecat recursul formulat de acesta la decizia judecatorilor de la Judecatoria Bacau, care au hotarât arestarea sa preventiva pentru 29 de zile, cerere care i-a fost admisa. In schimb, acesta nu are voie sa paraseasca tara pentru urmatoarele 30 de zile si nici sa ia legatura cu ceilalti invinuiti sau martori din dosar. Aparatorul sau le-a explicat judecatorilor de la Tribunal ca edilul sef nu a luat banii si i-a bagat in buzunarul sau ci a facut acele fapte de care este acuzat, si pe care le-a recunoscut, pentru a aduce bani in comuna. A facut oferta firmei Comnef si, potrivit anchetatorilor, s-au inteles sa antedateze un contract pe baza caruia sa poata primi banii de la rectificarea bugetara pentru acoperirea arieratelor. Societatea urma sa efectueze in aceasta primavara lucrari de astfaltare in comuna, insa banii au ajuns in cont inca de la finele anului trecut. Este vorba despre suma de peste 218.000 de lei, bani ce trebuie recuperati de la societate. Dupa ce fapta a iesit la iveala, firma ar fi prezentat niste bonuri de transport pietris in localitate pentru a arata ca lucrarile au fost incepute.
Avocatul lui Ionel Turcan le-a cerut judecatorilor sa-l elibereze pentru a avea grija de cei doi copiii si a depus la dosar acte prin care arata ca sotia edilului este grav bolnava si trebuie sa mearga in Bucuresti la tratament. In final, magistratii au decis ca poate fi cercetat in libertate.
Pentru a nu incalca dispozitiile instantei, primarul isi va lua concediu in perioada urmatoare, atributiile sale fiind preluate de catre viceprimar.
„Decizia de astazi este una justa. Judecatorii au apreciat in mod corect ca nu prezinta pericol social. Are obligatia de a nu parasi localitatea si nu are voie sa ia legatura cu ceilalti invinuiti sau martori din dosar.”
av. Liviu Ghioc, aparator primar Horgesti
Administratorul Comnef, arestat 29 de zile
Tot ieri s-a judecat si cererea procurorului de arestare preventiva a lui Ion Cristian Viscreanu, administratorul firmei Comnef, acuzat de complicitate la infractiunile de abuz in serviciu, fals si instigare la fals. Acesta a primit mandat pentru 29 de zile, iar decizia poate fi atacata cu recurs. Cercetarile in dosar continua.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.