24 noiembrie 2024

Sedinta in Consiliul Local Onesti cu participarea parlamentarilor din zona

Joi, 21 martie, la Onesti va avea loc sedinta ordinara a Consiliului Local. Problema sociala grava a lipsei locurilor de munca din municipiu va fi luata in dezbatere prin discutarea situatiei societatilor comerciale RAFO si UTON. Aceasta situatie va fi dezbatuta de catre consilierii locali onesteni impreuna cu parlamentari ai municipiului Onesti si cu liderii de sindicat ai societatilor mentionate. Totodata, la aceasta sedinta, alesii locali vor dezbate bugetul de venituri si cheltuieli al municipiului pe anul 2013, aprobarea Planului de actiuni / lucrari de interes local pentru repartizarea orelor de munca beneficiarilor de ajutor social si aprobarea modelului contractului de concesiune ce urmeaza a fi incheiat cu SC SERVSAL SA Onesti. Pe agenda consilierilor locali onesteni se afla si câteva probleme importante ale comunitatii, cum ar fi trecerea din administrarea societatii TERMON CT in administrarea Consiliului Local Onesti a centralelor termice de la blocurile ANL, proiectul de hotarâre privind sprijinirea asociatiilor de proprietari din municipiul Onesti in vederea reabilitarii termice a condominiilor, stabilirea numarului maxim de autorizatii taxi. De asemenea, la aceasta sedinta revin in actualitate CET 1 Borzesti, Gradina Zoologica, dar si modificarea Actului constitutiv al SC Domeniu Public si Privat Onesti SA.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014