Recenzorii controlori au reusit sa parcurga jumatate din listele de recensamant cuprinse in cadrul anchetei de control care se desfasoara in tot judetul pana pe 14 noiembrie. Cum era de asteptat, unele date inscrise de recenzori nu erau complete sau corecte si au fost corectate de specialistii de la Statistica. “Pana in acest moment au fost recenzate aproximativ 55 la suta din locuintele selectate. au fost unele sectoare la care recenzorii au lucrat corect, dar am intalnit si situatii in care nu s-au respectat normele. au aparut si diferentele pe teren. Este cazul chiriasilor care nu au deschis usa recenzorilor de teama, poate pentru ca stateau ilegal si locuintele au fost inregistrate ca neocupate. Persoanele au fost recenzate in localitatea de domiciliu. acum s-a corectat, iar aceste persoane apar prezente in localitatea din judetul Bacau unde locuiesc si unde lucreaza”, a explicat Eugenia Harja, directorul Directiei Judetene de Statistica Bacau. Tocmai astfel de situatii ridica suspiciuni cu privire la posibilitatea existentei si altor cazuri de persoane care s-au temut sa declare datele reale.
Banii vin, dar mai tarziu
Recenzorii isi vor primi banii pentru munca depusa abia dupa ce secretariatul tehnic isi va da acceptul in acest sens. Deocamdata nicio localitate nu a predat mapele de recensamant pentru ca se intocmesc centralizatoarele care vor fi predate comisiei judetene. Daca mapele nu sunt corecte, acestea vor fi intoarse din drum recenzorilor pentru corectari. „Pana nu se va valida localitatea nu va primi niciun recenzor banii, in asa fel incat platile se vor face pe rand. Nu exista zvonuri ca nu s-ar primi banii. Sumele se vor primi integral, nu ai cum sa stabilesti ca un recenzor primeste 50 la suta din suma. Ori ii primesti si ea este completa, ori nu o primesti pana ce nu este conforma cerintelor”, a mai spus Harja. Prin anchetele de control se va stabili marja de eroare a datelor culese in perioada 20-31 octombrie.
Andreea Gavrila