24 decembrie 2024

Fotbal / Liga a III-a: Ucenicul isi asteapta mentorul

CSM Moinesti – Petrotub Roman (vineri, ora 15.00)

Invinsa in prima etapa a returului, la Galati, de Otelul II, revelatia turului, CSM Moinesti spera sa-si refaca punctajul si moralul in prima partida programata pe teren propriu. Misiunea elevilor lui Sorin Trofin nu se anunta insa dintre cele mai usoare. Vineri, la Moinesti poposeste Petrotubul din Roman pregatit de Ghita Poenaru, o echipa care a inceput returul cu dreptul, invingând cu 2-0 pe Kosarom Pascani. In plus, intr-un amical disputat in iarna, romascanii s-au impus cu 3-1 pe terenul moinestenilor. „Va fi un meci al marilor orgolii, asta e sigur! Nea’ Ghita Poenaru este mentorul meu, dar respectul pe care i-l port nu ma va impiedica sa-l bat”, a promis „ucenicul” moinestean, Sorin Trofin, care este convins ca atacul-mitraliera al echipei sale, blocat in jocul de la Galati, va „rapai” din nou in jocul cu Petrotub.



Ungureanu vs. Ungureanu

Stiinta Miroslava – Sport Club (sâmbata, ora 15.00)

Lidera Seriei l, Sport Club s-a distantat la sase puncte de principalele sale urmaritoare, FCM Dorohoi si CSM Moinesti, dar nu considera nici pe departe incheiata lupta pentru promovare. Slabiciunile manifestate de aparare in derby-ul bacauan câstigat la limita, cu 4-3, in fata Aerostarului, l-au pus in garda pe antrenorul Marius Baciu. Tehnicianul bacauan trateaza cu atentie jocul de sâmbata, din epilogul rundei, programat pe terenul iesenilor de la Stiinta Miroslava. Desi aflata in coada clasamentului, Miroslava are in componenta doi fosti componenti ai SC-ului, care pot pune ceva probleme lui alde’ Bamba si Majer: mijlocasul Gabi Petrea si antrenorul-jucator, Cristi Ungureanu. Ultimul va avea parte de un duel de la distanta cu „urmasul” sau la SC, Bogdan Ungureanu, autorul tuturor celor patru goluri din victoria cu Aerostar.

Mai bine se juca!

Aerostar – YS Panciu, 3-0 la masa verde

Aerostar va bifa saptamâna aceasta prima victorie din retur. Retrasa din campionat in pauza competitionala, Young Stars Panciu va pierde toate meciurile din aceasta a doua jumatate a campionatului cu 3-0. Inclusiv pe cel de vineri, contra Aerostarului. Paradoxal, insa, „aviatorii” nu se bucura deloc de aceasta victorie! „Pentru noi era mult mai bine ca Panciu sa nu se fi retras din campionat. Preferam ca meciul sa se joace, chiar daca nu aveam certitudinea ca am fi luat toate cele trei puncte in confruntarea cu ei”, a declarat antrenorul Aerostarului, Stefan Apostol, care a argumentat: „Exista echipe aflate in lupta directa cu noi pentru evitarea retrogradarii care ar fi urmat sa joace la Panciu in retur si care vor câstiga astfel trei puncte la «adevar». Or, noi am pierdut in tur, la Panciu, astfel incât, pe ansamblu, retragerea adversarilor din campionat ne dezavantajeaza”.

Programul complet al etapei a 15-a
Seria I: CSM Moinesti – Petrotub Roman, Bucovina Radauti – Ceahlaul II, FCM Dorohoi – Sporting Suceava, Stiinta Miroslava – Sport Club. Kosarom Pascani si Otelul II Galati stau, iar Aerostar – Young Stars Panciu va fi omologat cu 3-0 la masa verde in favoarea „aviatorilor”.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img