Lasii militanti

In „Maestrul si Margareta”, daca va amintiti, Mihail Bulgakov zice ca „lasitatea e cel mai cumplit viciu”. Zilele trecute, vizionând „Dragoste si moarte”, filmul lui Woody Allen, am fost cucerit si de dialogul dintre doua personaje: Sonja si Boris. Zice Sonja: „Boris, esti un las!” Raspunsul poate fi pilduitor pentru clasa politica româneasca: „Da, dar un las militant!” Faptul ca lideri ai unor formatiuni politice si-au abandonat proiectele si sustinatorii aderând, din interes personal, la un alt partid, poate fi perceput si in… cheia lasitatii. Atunci când Sorin Frunza Verde (Ideologul pardidului, ha, ha, ha…) sau Mihai Stanisoara (Inteleptul Sfatuitor prezidential, ha, ha, ha…), lideri vocali despre care credeai ca pot muri sacrificându-se pentru doctrina (atât cât exista…) P.D.L., isi abandoneaza nava aflata in mare deriva, lasitatea isi arata chipul in toata „splendoarea” sa. Interesant este ca acesti lasi de serviciu ai natiei se ascund dupa o scuza: partidul-mama, care i-a ajutat sa se cocoate in topul voturilor, a devenit, pentru anvergura lor, mult prea mic, nu-si mai pot manifesta in sânul sau creatoarele potente, nu mai pot fi niste militanti de prim-plan. Cu alte cuvinte, se ascund dupa… virtutile sintagmei de „las militant”. Se stie ca sobolanii parasesc primii corabia care e pe cale de a se scufunda, dar in istoria sobolanismului nu exista inca un sobolan care sa-si fi motivat fuga rusinoasa din perspectiva asigurarii fericirii speciei sale. Nici macar sobolanii nu-si aroga statutul de las militant.
In acelasi orizont al lasitatii militante percep si zvârcolirea etnica a celor care spun ca vor sa promoveze drepturile secuilor, oameni grozavi ai acestei tari. Mitingul de la Târgu Mures, din 10 martie, a avut doua revendicari: una referitoare la autonomie, iar cealalta la renuntarea proiectului de regionalizare care ar genera, in opinia organizatorilor, o schimbare spectaculoasa a ponderii etnice pentru comunitatile din Harghita, Covasna si Mures. Unde e lasitatea? In faptul ca, adorând mereu ambiguitatea, nu se precizeaza ce fel de autonomie este vizata.
Manifestarea acestui gen mizerabil de lasitate militanta este insa incurajata de un cadru legilativ care, in numele unei mimate democratii, este foarte permisiv. Traseismul politic la nivel inalt n-ar putea fi stopat printr-o lege care sa precizeze ca lasii care evadeaza isi pierd, pentru legislatura in curs, demnitatile de parlamentar? Cât priveste cealalta lasitate militanta, sa observam faptul ca aventurierii care o gestioneaza spun mereu ca tot ceea ce nu este interzis de lege este permis… Cine ne impiedica sa punem la colt – legal, democratic, european – exhibitionismul etnic? Guvernantii ar trebui sa stie ca a nu face nimic, nici in aceasta zona a zvârcolirilor instinctelor pesteriste, e la fel de rau ca a face rau; dar mult mai las. Cel mai de neiertat dintre pacatele mortale este inertia.