Banda cu bucluc
La mai bine de o luna de la deschiderea strazii Vasile Alecsandri, cu doua benzi de circulatie catre Razboieni, conducatorii auto continua sa stationeze pe partea stanga. Politia Locala ii ameninta cu sanctiuni, dar ceva mai tarziu, iar Politia Rutiera cauta solutii pentru decongestionarea traficului de pe strazile adiacente. In plus, a dispus inlaturarea semnelor de circulatie.
Cele doua benzi de circulatie de pe strada Vasile Alecsandri mai mult incurca. Acest lucru reiese din raspunsul primit de Primarie de la Biroul Rutier al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Administratia locala s-a grabit sa traseze marcajele si apoi a cerut si parerea Politiei. Strada Vasile Alecsandri din Bacau a fost redeschisa circulatiei la mijlocul lunii septembrie si cu modificari. Dintr-o singura banda de mers s-a ajuns la doua. Cei de la Serviciul Retele si Iluminat Public au decis sa desfiinteze banda din stanga, folosita pentru parcare si stationare si sa ofere culoar soferilor catre strada Razboieni. Decizia a fost luata insa fara sa fi fost consultati si politistii Biroului Rutier care au fost intrebati abia o saptamana mai tarziu. Acestia au studiat varianta, deja data in lucru, si au ajuns la concluzia ca „la momentul actual, solutia propusa doar pentru aceasta strada, va generara o ingreunare a traficului rutier la intersectia cu strada Razboieni, prevazuta cu sens unic si o banda de circulatie, in conditiile in care aceasta preia in totalitate traficul de pe strada Vasile Alecsandri”, se arata in adresa Politiei. Pentru a nu bloca si mai tare traficul pe strada Razboieni, in momentul de fata se cauta noi solutii. “Impreuna cu administratorul drumului public colaboram astfel incat sa se creeze fluenta traficului rutier cat si siguranta. Sunt luate in calcul inclusiv variante de modificare a configuratiei circulatiei rutiere pe strazile adiacente”, a declarat inspector principal Aurelian Nadejde, seful Biroului Rutier Bacau.
Politia Locala asteapta sa se decida soarta strazii Razboieni
In timp ce Politia incearca sa se puna de acord cu Primaria, conducatorii auto continua sa stationeze pe banda transformata in banda de circulatie. “Nu stiam ca nu am voie sa stationez. Eu stiam ca este o singura banda si daca ma uit, cred ca sunt treizeci de masini parcate pana la capatul strazii pe partea aceasta. Nici nu am vazut semnul”, a spus Ionut Nitoaie, conducator auto. Oficialii de la Politia Locala spun ca le vor mai da ragaz o perioada de timp, mai ales ca si-au dat seama si ei ca strada Razboieni nu poate prelua tot traficul. “Deocamdata pe aceasta strada nu am luat masuri de sanctionare a celor care nu respecta semnificatia indicatoarelor. Din informatiile pe care le avem si strada Razboieni urmeaza sa sufere aceleasi modificari ca si strada Alecsandri. In acest context, urmeaza sa fie amplasate noi indicatoare si abia apoi vom vorbi si despre amenzi”, spune Florin Podoleanu, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Bacau. Politistii le-au mai sugerat celor de la primarie sa aiba in vedere ce se va intampla cu traficul pe strazile din centrul orasului dupa deschiderea pasajului rutier.
Prefectul cere lamuriri si sanctiuni
"S-a intamplat ceva ilegal si total iresponsabil pe aceasta strada. Marcajul rutier este impotriva legislatiei, fara acordul Politiei Rutiere, lucru care ma ingrijoreaza. Nu poate oricine, cum vine, cand vrea sa faca marcaje rutiere, sa monteze semne rutiere. Este o abatere grava", a spus prefectul Constatin Scripat, in cadrul sedintei de Colegiu Prefectural de ieri. Acesta sustine ca responsabil este chiar primarul care a dispus ca regimul circulatiei sa fie schimbat pe aceasta artera, fara a respecta legislatia. In plus, "prin asta s-au pierdut si 70-80 de locuri de stationare, intr-o zona foarte aglomerata si in conditiile in care avem o problema a locurilor de parcare in Bacau".
"Acele marcaje s-au pus fara acordul Politiei Rutiere. Pentru asta, am luat legatura cu administratorul drumului si l-am informat ca a actionat impotriva legii. S-au dat indicatoarele jos si vom lua legatura cu responsabilii sa dispara si marcajele", a explicat cms. sef Vasile Oprisan, seful Inspectoratului de Politie Judetean. Prefectura va verifica si cati bani s-au cheltuit din bugetul local pentru aceste modificari.
Geta Panaite
Andreea Gavrila