17 ianuarie 2025

Sefii judetului se bat pentru „Referendum”

Un razboi cu doi castigatori

Bacauanii pot fi, oricand, chemati la referendum pentru a se exprima cu privire la reorganizarea administrativa. Daca litigiul dintre Consiliul Judetean si Prefectura Bacau va fi castigat de prima institutie, bacauanii vor fi cei care vor decide daca judetul va fi sau nu desfiintat. Doua instante din tara au aprobat, deja, prin hotararile lor definitive si irevocabile, un astfel de demers.

Consilierii judeteni aprobau in luna iunie o hotarare prin care bacauanii erau chemati la urne pe 7 august pentru a-si exprima punctul de vedere cu privire la reorganizarea administrativa a judetului. Demersul a fost stopat de Prefectura Bacau, care a atacat hotararea in contencios administrativ, iar instanta este inca in pronuntare. Verdictul ar putea fi influentat de alte doua decizii definitive prin care Consiliile Judetene Vrancea si Constanta au dreptul sa organizeze astfel de consultari ale populatiei. Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, este destul de optimist in printa sentintei: "Asteptam o solutionare favorabila pentru CJ Bacau astfel incat sa trecem la demersurile necesare organizarii referendumului prin care cetatenii judetului Bacau sa-si spuna parerea fata de aceasta initiativa a presedintelui Basescu si a premierului Boc de a desfiinta judetul Bacau." Istoricul proceselor dintre CJ Bacau si Prefectura este cel care il determina pe Dragos Benea sa fie atat de increzator: "Pana acum CJ Bacau nu a pierdut niciun proces cu Prefectura Bacau in contenciosul administrativ, lucru care ar trebui sa dea de gandit juristilor Prefecturii in primul rand si mai putin prefectilor. Au fost fel de fel de procese intre CJ si Prefectura, care toate s-au solutionat cu acelasi castigator, CJ Bacau, dar asta dupa ce s-au cheltuit o serie de fonduri si energii, in mod inutil, cred eu."
In eventualitatea organizarii acestui referendum, costurile vor fi suportate atat din bugetul Consiliului Judetean, cat si din bugetul Guvernului. Asa este si legal, si moral, sustine Dragos Benea.

"Actiunea este in favoarea noastra"



Prefectul Constantin Scripat e convins ca nu va exista niciun referendum, sansele, in instanta, fiind de partea Prefecturii Bacau. Motivul este unul simplu: "Intrebarea nu este legala. Regret faptul ca initiatorul hotararii de Consiliu Judetean, domnul presedinte Dragos Benea, nu a inteles nici pana la aceasta data ca prerogativele presedintelui Romaniei sunt altele decat de a infiinta sau desfiinta judete. Aceasta decizie apartine strict Guvernului Romaniei. Pentru noi, nu exista niciun dubiu. Actiunea este in favoarea noastra", a declarat Scripat. Acesta sustine, totodata, ca daca instanta va da castig de cauza CJ va respecta decizia sa. Urmatorul termen in proces este 17 noiembrie. Consiliul Judetean Bacau, in majoritatea sa, este impotriva reorganizarii administrative, invocand argumente precum cresterea birocratiei, accesul dificil pentru populatie, gradul scazut de absorbtie a fondurilor europene, posibilitatea de a pierde finantarile europene din cauza reorganizarii. Consilierii PDL au dat vot negativ la acel moment hotararii de organizare a referendumului, iar ceilalti 19 consilieri prezenti l-au avizat favorabil.

Vrancenii si constantenii vor merge la urne pe 6 noiembrie cand vor raspunde intrebarii: "Sunteti de acord cu desfiintarea judetului Vrancea/Constanta?". Costurile organizarii referendumului in Vrancea se ridica la 143.000 de euro.
Andreea Gavrila
Silvia Patrascanu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img