sâmbătă, 15 martie 2025

Consiliul Județean Bacău investește în infrastructură: 34 km de drumuri județene vor fi modernizați

Consiliul Județean Bacău face un pas important în modernizarea infrastructurii rutiere, prin semnarea unui nou contract de reabilitare și modernizare a trei sectoare de drum județean, însumând 34 de kilometri. Documentul a fost parafat de președintele CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, alături de primarii localităților Onești, Gura Văii, Parava, Orbeni și Valea Seacă.

Proiectul vizează modernizarea următoarelor tronsoane: DJ 119D, care leagă Valea Seacă de Cucova, Orbeni, Drăgușani și Parava; DJ 206B, ce traversează Parava, Rădoaia și Dumbrava; precum și DJ 119, care asigură conexiunea între Dumbrava, Temelia, Gura Văii și Onești.



Valoarea totală a contractului se ridică la 235 de milioane de lei, din care 226 de milioane sunt alocate lucrărilor propriu-zise. Durata execuției este estimată la 23 de luni, iar proiectul tehnic va fi realizat în următoarele trei luni. Odată finalizată documentația și obținute avizele necesare, Consiliul Județean va depune cererea de finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, pentru a accesa fonduri nerambursabile.

Modernizarea infrastructurii rutiere va include refacerea structurii drumurilor, construirea și reabilitarea podețelor, amenajarea drumurilor laterale, consolidarea zonelor cu probleme și implementarea unor măsuri pentru siguranța rutieră.

Președintele Consiliului Județean, Cristina Breahnă-Pravăț, a subliniat că acest proiect este esențial pentru dezvoltarea județului, asigurând o legătură mai eficientă între localitățile beneficiare și municipiul Onești, dar și conexiuni strategice cu viitoarea Autostradă A7. În perspectivă, proiectul va facilita și accesul către Autostrada A13, care va trece prin apropierea comunei Răcăuți.

„Este o investiție de amploare, menită să modernizeze infrastructura rutieră a județului Bacău. Sunt convinsă că, alături de echipa Consiliului Județean, proiectanții și constructorii implicați, vom reuși să finalizăm cu succes acest proiect, care va aduce beneficii importante comunităților locale”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img