Consiliul Județean Bacău, în colaborare cu Comisia parlamentară pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, a organizat o dezbatere importantă privind limitările legislative care afectează dezvoltarea sectorului industrial din județ. La întâlnire au participat președintele CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, cei doi vicepreședinți ai instituției, prefectul județului și primarul municipiului Bacău.
Delegația parlamentară, condusă de deputatul Bende Sándor, președintele Comisiei pentru industrii și servicii, a analizat provocările și oportunitățile din diverse sectoare industriale, precum industria alimentară, chimică, prelucrarea lemnului, industria textilă și cea strategică.
„Apreciem inițiativa acestei comisii parlamentare, o premieră în acest mandat, de a lua contact direct cu realitățile economice locale. Este esențial ca Legislativul național și administrațiile locale să colaboreze strâns pentru reindustrializarea fiecărui județ din România”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț, președintele Consiliului Județean Bacău.
Membrii comisiei parlamentare s-au angajat să susțină optimizarea legislației pentru sprijinirea investitorilor și administrațiilor locale, contribuind astfel la dezvoltarea economică a județului Bacău.