Europa, continentul veșnic indignat și profund revoltat, mai nou în postura de victimă neînțeleasă a unui parteneriat transatlantic care, ce să vezi, nu mai funcționează chiar cum ar vrea birocrații de la Bruxelles. De parcă SUA ar mai avea chef să tot gireze aventurile politice ale unei Uniuni Europene care, în ciuda discursurilor pompoase, nu reușește să fie decât un conglomerat de lideri desemnați pe bază de combinații de culise și nu prin voința popoarelor.
Și uite că, din senin, vicepreședintele american vine și spune niște adevăruri care dau cu UE de pământ. Și ce să vezi, la noi traducerea a ieșit pe dos, iar în SUA s-a întâmplat fix la fel. Un accident? O coincidență? Hai să fim serioși. De fapt, asistăm la o schimbare de paradigmă pe care eurobirocrații nu o văd venind, pentru că sunt prea ocupați să se dea importanți în costume scumpe, în timp ce economiile naționale se prăbușesc sub greutatea propriei incompetențe.
Europa s-a trezit brusc fără plasa de siguranță americană și, surpriză, a descoperit că în spate nu are nicio forță reală. Nici economică, pentru că industria fuge spre piețe mai prietenoase, nici militară, pentru că statele membre ale UE se codesc să cheltuie pentru apărare, nici politică, pentru că liderii adevărați – cei aleși de oameni, nu de comitete și subcomitete obscure – sunt tratați ca niște proscriși.
Cât despre eurobirocrați, ei simt acum cum le fuge pământul de sub picioare. O întreagă clasă politică de trăitori pe spinarea contribuabililor descoperă că lumea nu mai are chef de ei. Se vaită, amenință, aruncă lozinci cu democrația și valorile europene, în timp ce realitatea e că fix ei au fost cei care au torpilat democrația și au îngropat economia europeană. Și da, e amuzant să-i vedem cum se zvârcolesc, sărmanii, încercând să se agațe de putere cu discursuri despre unitate, în timp ce nimeni nu-i mai ia în serios. Așa se termină, încet și penibil, visul birocrației totalitare de la Bruxelles.
