A lăsat Bucureștiul pentru liniștea mănăstirii și, de la 20 de ani, se roagă neîncetat pentru mântuirea lumii. Dar rugăciunea sa are și un alt glas – cel al clopotelor. Părintele Lavrentie a transformat dangătul într-o adevărată artă, interpretând compoziții care vestesc bucuria, tăria credinței și, uneori, durerea despărțirii. În clopotniță, la un „altfel de pian”, funiile și clapele devin sunete vii ale trăirii monahale.