Interviu cu Ana Cucu, sefa de cabinet a prefectului judetului Bacau
– Parca va stiu de când lumea. Se mai schimba lumea, mai vine, mai pleaca, dumneavoastra sunteti, dupa informatiile mele, cea mai longeviva sefa de cabinet. Câti prefecti ati schimbat?
– Nu stiu daca sunt cea mai veche, nu am informatii din tara, insa dumneavoastra plecati cu o insinuare. Nu eu am schimbat vreun prefect. Eu am fost si sunt sef de cabinet al prefectului, indiferent care a fost el. Pentru a va satisface curiozitatea, cu toate ca, sunt sigura, aveti si dumneavoastra in arhiva, eu am schimbat 13 prefecti. Vreti sa-i enumeram pe toti? Incepem cu Viorel Hrebenciuc si vom termina cu Claudiu Serban. Domnul Hrebenciuc a fost la inceput primarul judetului Bacau, aceasta era functia dupa Revolutie. Dupa ce FSN a devenit partid, prin februarie ’90, si s-au infiintat prefecturile, aceste doua institutii despartindu-se, domnul Hrebenciuc a devenit prefect, iar domnul Geo Popa a ramas presedinte al Consiliului Judetean al FSN. A urmat Dumitru Bontas, venind din functia de subprefect.
– Ati lucrat si inainte de 1990 in sistem, nu erati straina de administratie.
Am lucrat inainte la Oficiul Juridic al Consiliului Popular. Am lucrat cu juristi, de aceea am invatat foarte bine administratie. Sef era domnul Balaita, a fost presedinte de tribunal, apoi secretar al judetului. Meseria mea de baza este de steno-dactilografie si comert exterior, curs postliceal de doi ani la Bucuresti. Ca si acum, si atunci, totul se consemna, eu fiind desemnata sa stenografiez sedintele Consiliului Popular, iar câteodata, eram cheamta si la sedintele Biroului Judetean de partid.
– Am ramas la domnul Bontas.
– Viorel Hrebenciuc a fost luat la Bucuresti, pe la presedintie, a urmat domnul Bontas, acum profesor universitar la Universitatea “George Bacovia”. A urmat Ioan Silviu Lefter, se schimbase puterea. A stat cam trei ani, pâna in 1999. Pentru aproximativ un an a fost prefect Adrian Mironescu. Dumneavoastra stiti evolutia politica, nu va mai spun eu ce partid sau partide erau la putere. Urmeaza Radu Catalin Mardare – PSD, care spre sfârsit de mandat a candidat pentru Senat si l-a inlocuit, ca interimar, domnul Gheorghe Hura, care era secretar general al Prefecturii, pe timpul acela. Facem istorie. Trei luni a fost prefect, octombrie, noiembrie, decembrie 2004, dupa care a venit Gabriel Berca, din 2005 pâna in 2008. Vine Claudiu Serban, care a indeplinit functia de prefect cam un an, incheind amândoi un mandat de patru ani. Urmeaza domnul Dorian Pocovnicu, actualul subprefect, care a fost prefect din martie 2009, pâna in septembrie 2009. PDL il desemneaza pe Claudiu Balan ca prefect, cu un mandat de doar un an, urmat de Neculai Olaru cam trei luni. Am avut onoarea apoi sa fiu sefa de cabinet a domnului Constantin Scripat, cu un mandat din septembrie 2010, pâna in mai 2012. Trei saptamâni a fost prefect doamna Tudorita Lungu, singura femeie prefect in acesti 23 de ani. Acum a revenit pe functie, ca prefect, domnul Claudiu Octavian Serban. Avem 13?
Eu nu am facut politica, sunt o fana a administratiei.
– Au fost schimbati prefecti, pe dumneavoastra niciunul nu a vrut sa va schimbe?
– Nu, niciunul, nici macar o aluzie. Eu am stiut ce trebuie sa fac, am stiut ce-mi cere fiecare, ce presupune munca mea. Ei au avut incredere, eu sunt foarte comunicativa, cred ca este o calitate pentru aceasta functie. Aici este o continuitate, nu este simplu, trebuie sa stii bine si precis, in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare minut ce ai de facut si, mai ales, cum trebuie facut. Eu stau in fata unui presedinte de tara, a unui ambasador, a unui ministru, dar si a unui cetatean care vine dupa un ajutor social sau sa-si rezolve o problema la Legea 18. Eu sunt, domnule Baltatescu, un fan al administratiei, daca pot sa spun asa. Eu nu am facut politica, eu am fost tot timpul fidela functiei de prefect, nu am avut in vedere apartenenta lui politica. Prefectii se schimba, se rotesc, v-am spus, eu am ramas si voi ramâne fidela functiei, responsabilitatilor si competentelor unui prefect, ajutându-l, sprijinindu-l, atât cât ma pricep, sa-si indeplineasca foarte bine atributiile. Fiecare, pentru mine, a fost Domnul prefect. Tot imi spuneti sef de cabinet, eu sunt referent superior si fac parte din Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Situatii de Urgenta. A fost, o data, postul cu acea denumire, insa acum este o alta organigrama. Eu am dat concurs pentru acest post acum 23 de ani si l-am luat cu Foarte Bine.
– Suntem in secolul XXI, tehnica si tehnologia au avansat, prefectul are telefon mobil, fax, e-mail, cont pe Facebook, mai multe posibilitati de informare si comunicare. Ce atributii mai are un sef de cabinet?
– O sa va surprinda, dar are multe, foarte multe. Nu pot sa va enumar chiar toate sarcinile mele, dar am sa insist pe relatiile publice, la mijlocirea contactului dintre prefect si cetateni. Aici bat la usa reprezentanti ai ministerelor, directori de institutii publice, dar si, cei mai multi, cetateni din orase si comune. Cineva trebuie macar sa dea un Buna ziua, nu? Sa va spun ca am dat mâna cu presedinti, cu ambasadori, cu ministri, deputati, senatori, inalti prelati, cineva trebuie sa onoreze asemenea vizite. Vin la prefect, care este reprezentatul Guvernului in teritoriu, mii de cetateni cu mii de probleme. Nu pot sa dea buzna in biroul prefectului, eu ii dirijez, ii repartizez pe servicii, pe directii, la oamenii care pot si au obligatia sa le rezolve problemele, ca nu toate sunt de competenta prefectului. Stiti, eu le cunosc la multi problemele in amanunt, le stiu si familiile, le cunosc parcelele pentru care se judeca de ani de zile. Unii sunt abonati la audiente, vin saptamâna de saptamâna, dau telefoane si de doua-trei ori pe zi. Eu le spun “petitionari cronici”, carora orice solutie le-ai da, nu sunt multumiti, insa ai obligatia, conform legii, sa-i asculti, sa-i indrumi, sa le raspunzi. Au fost ani, acum s-au mai linistit lucrurile, când au dominat litigiile cu pamântul, ani, luni, zile, uneori si nopti au fost alocate acestei chestiuni extrem de importanta pentru oameni, uneori de viata si de moarte.
Stiu foarte bine limba româna, de la mine nu pleaca la prefect, la institutiile centrale lucrari cu greseli de gramatica.
– Inainte de 1990, toti prim-secretarii de judet aveau sefi de cabinete barbati, numai barbati. Dumneavoastra cum ati ajuns pe acest post? Cine v-a recomnadat?
– Eu am fost o salariata silitoare, ca sa folosesc un termen scolaresc. Mi-a placut sa fac lucrari de calitate si la timp. Ce sa va spun, inainte, dar si acum, nu poti sa intârzii o lucrare, nu o poti face de mântuiala, este vorba de soarta oamenilor, este vorba de probleme extrem de importante de administratie, de guvernare. Cred ca am fost remarcata de sefii mei. Asa cred. Mai am un atu, stiu foarte bine limba româna, de la mine nu pleaca la prefect, la institutiile centrale lucrari cu greseli de gramatica, de compozitie. Am invatat foarte mult, ma refer la legislatie, parcurgând lucrarile pe care le pun in mapa prefectului. Cine m-a recomandat? Cred ca domnul Hrebenciuc, el ma cunostea.
– Mai sunt oameni care va apostrofeaza, va aduc injurii?
– In fata nu, dar la telefon mai injura, mai blestema, pe mine, Guvernul, birocratia, legile. Daca ati putea asculta la telefon câteodata, iti vine sa fugi, sa-ti iei câmpii, dar tu trebuie sa fii calm, sa vorbesti frumos, sa-i oferi omului o solutie. Eu nu am dreptul sa judec pe nimeni, insa, in sinea mea, dar asta sa nu scrieti, ma gândesc ca prea multa lume s-a invatat sa-i rezolve prefectul, ministrul, directorul problemele care tin de vointa lui, de munca lui. Imi vine câteodata sa le spun, mai puneti mâna fratilor pe o lopata, pe un hârlet, mai cititi o lege…
– Va stie lumea de frica, sunteti dura, il mai acoperiti pe prefect? Ziaristii au o problema cu secretarele…
– Eu sunt comunicativa si diplomata. Cred ca si diplomatia este un alt atu al meu. Diplomatia am invatat-o de la fiecare prefect. Fiecare are un stil de lucru, de comunicare, nu am vazut, nu am auzit pe niciunul ridicând tonul, nu am auzit niciun cetatean care a iesit din biroul prefectului sa foloseasca cuvinte dure. Domnule, diplomatia, in aceste functii, in aceasta meserie, este o arta. Eu nu sunt pusa aici sa-i ingreunez munca prefectului, eu sunt aici sa-l ajut, sa-i programez timpul, sa-i ofer informatiile necesare, dar mai ales sa-i creez un climat judicios, daca se poate relaxat de munca. Nu-i usor pentru un prefect sa lucreze 10-12 ore intr-un stres permanent. Sunt, cum va spuneam ferma, comunicativa, imi sustin punctele de vedere, dar respect si punctele de vedere ale celorlalti. Nu am de ce si cum sa-l acopar pe domnul prefect. Când este, este, când nu, spun adevarul.
Toti prefectii au fost si sunt egali pentru mine. Sunt comunicativa si diplomata.
– Care prefect v-a ramas la inima, cu care v-ati impacat cel mai bine?
– Am sa va raspund sincer, toti prefectii au fost si sunt egali pentru mine. M-au respectat, i-am respectat. Sunt oameni pregatiti, cu experienta, educati, dedicati muncii lor.
– Ce preferinte au, cafea, ceai, apa. Cine a avut vreo preferinta aparte?
– Nu am avut probleme de acest gen. Fiecare a vrut, ca orice om, o cafea, un pahar cu apa, un ceai. Pentru mine, dimineata, la prima ora, este obligatoriu sa pregatesc mapa cu problemele zilei, radiograme, urgente, comunicari venite peste noapte, telefoane. Sunt lucrari care trebuie rezolvate foarte repede, sunt urgente de la Guvern, de la ministere, de la instante.
– Mai exista telefonul rosu, celebrul telefon de la Cabinetul 1 sau 2 de pe timpul partidului?
– Este telefonul guvernamental, nu-i niciun telefon rosu. Eu il socotesc ca pe orice telefon, mai raspund si eu la el, când prefectul este plecat pe teren. Uitati-va aici, pe birou am o serie de mijloace de comunicare rapida, la inceput aveam un telefon negru. Ce-i ala fir rosu, toate sunt “rosii” ca importanta. Nu se mai ridica nimeni in picioare când suna telefonul guvernamental. Este un telefon operativ, suna direct in biroul prefectului.
– Ce facea doamna Ana Cucu la Revolutie?
– Vreti sa vorbim de revolutie? Dar n-am mare lucru sa va spun. Pe 22 decembrie, la prânz, eram pe strada, in pauza de masa. Am vazut zarva, se adunau oameni in piata, unii strigau, altii vociferau tot felul de cuvinte. N-am inteles eu bine ce se intâmpla. Balconul se umpluse de oameni, vorbeau, in piata se adunase multa lume, la televizor se striga «Victorie!» Nu stiu daca ne-a spus cineva, insa noi am plecat acasa. Am stat acasa cred ca doua zile, dupa care m-au chemat, cum v-am spus, dupa constituirea FSN, sa particip la sedinte si sa stenografiez. Asa am facut eu Revolutia. Dupa doua zile a fost chemat si domnul Viorel Hrebenciuc. Sef era domnul Geo Popa, mai erau Stelian Dragu, Viorel Savin, Tamas Emil, Viorel Pârvutoiu, Marc, Iacubov, Vasile Ion, “Gringo”, cum este cunoscut, domnul Sechelariu, multi, foarte multi pe care eu nu-i cunosteam, pe altii i-am cunoscut dupa aceea, iar pe altii nu i-am mai vazut niciodata. In Bacau a fost, in opinia mea, o revolutie blânda, nu s-a tras, nu a murit nimeni, ca la Sibiu, Timisoara, Bucuresti… Aici nu s-au dat batalii, a fost o manifestatie.
La Revolutie eram foarte tânara, cred ca evenimentele au trecut pe lânga mine, iar eu nu le-am observat.
– In sediu cum a fost? S-a vorbit ca s-au furat lucruri, documente, se faceau betii.
– Am auzit, insa nu am vazut nimic, pe nimeni, erau aici militari, de la garzile patriotice, nu cred asa ceva. Cine a vazut sa spuna, nu-i inca târziu. Eu am un respect deosebit pentru cei care au avut victime in Revolutie, cum este domnul Pintea, un om deosebit, care isi poarta durerea cu demnitate, m-a impresionat foarte mult drama acestor familii, iar când vin aici, au si ei probleme, incerc sa le rezolv foarte repede si favorabil daca se poate. La Revolutie eram foarte tânara, cred ca evenimentele au trecut pe lânga mine, iar eu nu le-am observat.
– Sunteti o enciclopedie a acestor ani, mai ales a Revolutiei, insa modestia, discretia cred ca va impiedica sa spuneti mai multe. Nu v-ati gândit sa scrieti o carte? Cred ca ar fi interesanta.
– Eu as scrie o carte despre administratie, evolutia ei, principii, norme, reguli, despre birocratia care inca ne manânca sufletul. Despre Revolutie am inteles ca scrie domnul Viorel Savin, mi-ar placea sa citesc. N-am putut sa-l ajut, ar fi vrut sa consulte procesele verbale de la sedintele FSN-ului, la care eu am participat, insa, in arhivele noastre, nu am mai gasit nimic.
– Dupa cum spuneti, programul dumneavoastra nu este unul fix, de la 8 la 16, cum v-ati descurcat cu familia, cu copiii?
– A fost greu, foarte greu, copiii erau mici, iar eu lucram si pâna la 9-10 seara, mai ales la inceput, când era domnul Hrebenciuc, dar si la domnul Bontas, erau zeci de oameni aici, veneau dupa locuinta, dupa butelii, veneau dupa un loc de munca, pensii, dupa pamaânt, jutoare. Era ca la balamuc. Nu puteai sa nu-i primesti, sa nu-i asculti. A fost greu, dar si frumos. Acum am ramas singuri, doar eu cu sotul. Copiii au crescut, amândoi sunt la Bucuresti, fata a terminat ASE, Relatii Economice Internationale, s-a maritat, baiatul a terminat Arhitectura. Sunt deja bunica, am un nepot de doi ani. Stiti de ce ma bucur, niciunul nu a fost tentat sa plece din tara, au ramas aici, vor sa se realizeze, sa traiasca de pe urma muncii lor.
– Felicitari, sotul cu ce se ocupa?
– Lucreaza in domeniul privat.
Am doua mari pasiuni, sportul si limba engleza.
– Intr-o dimineata v-am vazut prin parc, alergati…
– Fac sport, domnule. Desi nu am o munca sedentara, am nevoie de miscare. Impreuna cu mai multe prietene, in fiecare dimineata, la sase, alergam prin Parcul Libertatii. Ani intregi am alergat la Insula. Dupa-amiaza, la 18.30, merg la sala, la gimnastica. Zilnic. Am doua mari pasiuni, sportul, eu am facut sport si când am fost eleva, si a doua mare pasiune este limba engleza. Am rafturi de dictionare, manuale, carti de literatura, am facut cursuri. M-am enervat, ma uitam pe diferite canale care au emisiuni, filme in limba engleza si nu intelegeam nimic. Se poate? Acum stiu despre ce este vorba.
– Sotiile prefectilor suna la cabinet, pe direct?
– Acum nu. Când nu erau mobile mai sunau, insa foarte rar. Ma mai intreaba ziaristii, chiar si salariati, cum este prefectul, ce defecte are. Le spun ca nu stiu, in gluma le spun sa intrebe sotiile. Eu le vad, le stiu doar calitatile prefectilor cu care am lucrat. Stiti ca eu nu am avut niciun diferend, nicio discutie cu vreun prefect? Absolut cu niciunul. Când se schimba prefectul, imi trebuie doar doua zile sa stiu, sa invat ce-mi cere, ce doreste.
– Spun vreodata Multumesc!
– Sigur. Sunt respectuosi, amabili. Eu nu am fost si nu sunt stresata, timorata in prezenta lor. Relatiile noastre sunt de munca, de respect, eu trebuie sa stiu, sa intuiesc ce si cum doreste sa rezolve o problema. Eu nu-mi permit sa-l agasez cu nimicuri. Eu sunt o buna ascultatoare.
– O secretara, o sefa de cabinet stie, are foarte multe informatii, unele publice, altele secrete…
– Sunt câteva atributiuni pe care nu le pot face publice.
– Salariul?
– Stiti care este formula: este confidential. Un salariu de bugetar, insa sa nu se astepte nimeni la cine stie ce suma.
